Sănătate
Se închid mai multe centre de vaccinare din județul Timiș

Mai multe centre de vaccinare din județul Timiș se vor închide din 1 martie. Motivul – oamenii nu se înghesuie să se vaccineze.
Așadar, se vor închide centrele de vaccinare situate la:
- Vox Technology Park
- Fundația Județeană pentru Tineret Timiș
- Muzeul de Transport Public
- Moșnița Veche
- SC Kardinal One Medical Ciacova
- Casa de Cultură Ion Cojar Recaș.
Reprezentanții Prefecturii Timiș transmit că a fost deja închis centrul de vaccinare situat la Căminul Cultural Șag.
Actualitate
Inspectoratul Școlar Județean Timiș își ia rămas bun de la colega lor, inspector Daniela Otu

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Timiș a anunțat, printr-un mesaj public, programul funeraliilor dedicate inspectoarei Daniela Otu, plecată mult prea devreme dintre noi.
Reprezentanții instituției au transmis mulțumiri tuturor celor care au fost alături de familia și colegii îndurerați, subliniind impactul pe care Daniela Otu l-a avut asupra educației timișene și a comunității școlare. „A simțit iubirea și grija noastră, a tuturor, iar asta a contat enorm pentru ea”, au scris aceștia.
Programul funeraliilor
Trupul neînsuflețit al inspectoarei va fi depus sâmbătă la Casa funerară Calea Șagului (str. 16 Decembrie 1989, nr. 75), pentru un ultim omagiu.
Slujba de înmormântare va avea loc duminică, începând cu ora 14:00, la Cimitirul Rusu Șirianu.
Din respect pentru dorințele familiei și având în vedere problemele de sănătate și vârsta înaintată a părinților, IȘJ Timiș a făcut apel ca, în loc de coroane sau buchete de flori, cei care doresc să își arate solidaritatea să facă o contribuție benevolă. Fondurile strânse vor fi folosite pentru realizarea unui mormânt îngrijit, care să devină loc de reculegere pentru toți cei care au cunoscut-o și au apreciat-o.
Un omagiu adus unui cadru dedicat educației
Daniela Otu a fost descrisă de colegii săi drept un profesionist dedicat și un om cu suflet mare, care și-a pus întreaga energie în sprijinul învățământului din județ. „Ne vom ocupa noi, colegii ei, ca din aceste fonduri să realizăm un mormânt demn și îngrijit, un loc de reculegere la care să putem veni, când vom putea, toți cei care am cunoscut-o, am apreciat-o și am iubit-o”, au mai transmis reprezentanții IȘJ Timiș.
Mesajul se încheie cu un gând de recunoștință și durere: „Dumnezeu să o odihnească în pace! Cu recunoștință, echipa IȘJ Timiș.”
Actualitate
S-a deschis bazinul de la Moșnița

💦 Start la mișcare și sănătate!
Ieri s-a deschis oficial bazinul de înot și ne-am bucurat împreună de primele ore de mișcare, distracție și sănătate în apă.
Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi la inaugurare și vă așteptăm, de acum înainte, la cursuri, antrenamente și momente de relaxare la bazin, au transmis reprezentanții primăriei.
Actualitate
Poliția Locală intervine în Complexul Studențesc: 12 persoane fără adăpost, inclusiv un copil, preluate de autorități

Acțiune amplă de igienizare a Complexului Studențesc – 11 adulți și un minor de 10 ani, predați de polițiștii locali la centrele sociale – https://politialoctm.ro/2025/09/04/comunicat-04-09-2025-1/
Polițiștii locali din cadrul Serviciilor Protecția Mediului, Siguranță și Ordine Publică, Compartiment Intervenție Rapidă, împreună cu polițiști de la Secția 2, de la Biroul pentru Centrul Universitar și alte structuri, precum și reprezentanți ai societății de salubrizare Retim au acționat ieri în zona Complexului Studențesc pentru luarea măsurilor legale în cazul persoanelor fără adăpost care au fost identificate în această locație. Pe lângă constatările din teren, la Poliția Locală au fost înregistrate și mai multe sesizări prin care cetățenii semnalau faptul că în campus se află persoane care apelează la mila publică sau și-au amenajat locuri de dormit, strângând în jur tot felul de resturi, creând astfel disconfort locuitorilor din acest perimetru. În cadrul acțiunii, polițiștii locali au preluat și transportat la centrele sociale 11 adulți și un minor de 10 ani.
