Connect with us

Educație

Revenirea în bănci a elevilor și studenților, o decizie controversată

Published

on

Elevii și studenții din toată țară sunt nemulțumiți de decizia luată de ministrul Educației cu privire la susținerea cursurilor în format fizic.

Tinerii solicită ca procesul să se facă etapizat.

„Consiliul Național al Elevilor solicită decidenților să trateze cu seriozitate situația actuală și atrage în continuare atenția asupra nevoii de predictibilitate în sistemul educațional, astfel încât în rândul elevilor, profesorilor și conducerilor unităților de învățământ să nu se creeze un haos generalizat, care va pune în dificultate întregul mod de desfășurare al cursurilor. Este important ca orice decizie majoră referitoare la modul de funcționare al școlilor din România să fie comunicată din timp, iar măsurile de relaxare să fie atent analizate, astfel încât să poată fi evitate eventuale noi focare de infecție”, au transmis reprezentanții CNE într-un comunicat de presă.

Potrivit Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești, Ministerul Educației a anunțat că a transmis o notă universităților prin care anunță inaplicabilitatea prevederilor OUG 99/2021, trecerea la învățământ fizic pentru toate universitățile și o scurtă perioadă de tranziție, la decizia universității. În același timp, anunță că universitățile au obligația de a recupera activitățile didactice până la finalul semestrului II.

Având în vedere aceste circumstanțe, ANOSR remarcă următoarele aspecte:

  1. OUG 99/2021 a fost promovată de Ministerul Educației având aceeași conducere precum cea prezentă. Să înțelegem că Ministerul a promovat o normă destinată anului universitar 2021-2022, inclusiv în afara stării de alertă, pentru ca acum să declare prevederea legală inaplicabilă (în baza unei note, deși conform Codului administrativ ministrul emite ordine și instrucțiuni, al cărei temei nu îl cunoaștem și care este oricum inferioară legii)?
  2. Dacă situația este astfel cum o prezintă Ministerul Educației, de ce a așteptat până înainte cu două zile anterior încetării stării de alertă să anunțe că nu este aplicabilă o prevedere clară introdusă în legislație chiar de minister prin care universitățile pot desfășura activități didactice online și după ridicarea stării de alertă, în anul universitar 2021-2022?
  3. Ministerul anunță „o perioadă de tranziție”, deși anunță simultan că nu există bază legală pentru învățământ online. Cum e cuantificată perioada rezonabilă de tranziție? Aceasta poate fi o zi, o săptămână, o lună etc.
  4. Ministerul anunță „obligația de recuperare a activităților”. Nu înțelegem despre ce activități se face referire? Dacă există o perioadă de tranziție, înseamnă că orele online realizate în interiorul acesteia nu sunt recunoscute? În acest caz, Ministerul anunță, de fapt, vacanță forțată pe perioada de tranziție?

„Reacția ministerului este haotică și inexplicabilă în contextul actual. Studenții au nevoie de predictibilitate și faptul că se anunță de pe o zi pe alta schimbări din culpa ministerului (care a introdus prevederea din OUG 99/2021 pe care o consideră inaplicabilă acum și care a anunțat acest lucru doar cu două zile anterior ridicării stării de alertă) denotă o lipsă totală de respect față de studenți. Reamintind argumentele expuse ieri, considerăm că fiecare universitate trebuie să decidă, cu consultarea studenților, mecanismul optim de continuare a anului universitar 2021-2022, inclusiv în regim online sau hibrid. Solicităm Ministerului să susțină ce a susținut și promovat în 2021 și să mențină prevederile din OUG 99/2021 sau, dacă consideră necesar, să promoveze un nou act normativ cu acest conținut”, transmit reprezentanții ANOSR.

Sursa foto: https://www.edupedu.ro

Actualitate

Inspectoratul Școlar Județean Timiș își ia rămas bun de la colega lor, inspector Daniela Otu

Published

on

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Timiș a anunțat, printr-un mesaj public, programul funeraliilor dedicate inspectoarei Daniela Otu, plecată mult prea devreme dintre noi.

Reprezentanții instituției au transmis mulțumiri tuturor celor care au fost alături de familia și colegii îndurerați, subliniind impactul pe care Daniela Otu l-a avut asupra educației timișene și a comunității școlare. „A simțit iubirea și grija noastră, a tuturor, iar asta a contat enorm pentru ea”, au scris aceștia.

Programul funeraliilor

Trupul neînsuflețit al inspectoarei va fi depus sâmbătă la Casa funerară Calea Șagului (str. 16 Decembrie 1989, nr. 75), pentru un ultim omagiu.
Slujba de înmormântare va avea loc duminică, începând cu ora 14:00, la Cimitirul Rusu Șirianu.

Din respect pentru dorințele familiei și având în vedere problemele de sănătate și vârsta înaintată a părinților, IȘJ Timiș a făcut apel ca, în loc de coroane sau buchete de flori, cei care doresc să își arate solidaritatea să facă o contribuție benevolă. Fondurile strânse vor fi folosite pentru realizarea unui mormânt îngrijit, care să devină loc de reculegere pentru toți cei care au cunoscut-o și au apreciat-o.

Un omagiu adus unui cadru dedicat educației

Daniela Otu a fost descrisă de colegii săi drept un profesionist dedicat și un om cu suflet mare, care și-a pus întreaga energie în sprijinul învățământului din județ. „Ne vom ocupa noi, colegii ei, ca din aceste fonduri să realizăm un mormânt demn și îngrijit, un loc de reculegere la care să putem veni, când vom putea, toți cei care am cunoscut-o, am apreciat-o și am iubit-o”, au mai transmis reprezentanții IȘJ Timiș.

Mesajul se încheie cu un gând de recunoștință și durere: „Dumnezeu să o odihnească în pace! Cu recunoștință, echipa IȘJ Timiș.”

Continue Reading

Actualitate

Tragedia unui tânăr din Buzad: Motociclist de 21 de ani și-a pierdut viața în accidentul de pe podul de la Seceani

Published

on

Liniștea nopții de sâmbătă, 13 septembrie, a fost ruptă de un accident tragic pe podul care traversează autostrada în apropiere de Seceani. În jurul orei 23:00, un tânăr motociclist de 21 de ani, originar din localitatea Buzad, și-a pierdut controlul motocicletei, izbind violent de parapetul podului. În ciuda eforturilor disperate ale echipelor de salvare, victima nu a mai putut fi reanimată.  

Un accident care lasă întrebări fără răspuns.

Martorii evenimentului susțin că tânărul circula cu viteză moderată și nu prezentă niciun comportament agresiv. „Era un băiat liniștit, responsabil, foarte diferit de stereotipul motociclistului de offroad. Pur și simplu nu înțelegem cum s-a putut întâmpla asta”, a declarat un prieten apropiat, cu vocea îndurerată.  

Poliția Rutieră a demarat o anchetă amănunțită pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului. Specialiștii vor examina atât condițiile de iluminat și starea drumului, cât și eventualele defecțiuni tehnice ale motocicletei.  

Tânărul, care provenea din comunitatea Buzad, era cunoscut pentru personalitatea sa echilibrată și pentru pasiunea față de motociclete, pe care le folosea în principal pentru deplasări obișnuite. „Era mândria familiei noastre – un copil cuminte, cu capul pe umeri. Nu avem cuvinte să descriem durerea noastră”, a mărturisit un membru al familiei, cu lacrimi în ochi.  

Autoritățile apelează la oricine ar avea informații suplimentare despre eveniment să contacteze imediat Poliția Rutieră la numărul de urgență 112.  

Un semnal de alarmă pentru toți utilizatorii de două roți

Acest tragic accident subliniază, din nou, riscurile asociate condusului pe motociclete, chiar și în condiții aparent sigure. Polițiștii recomandă verificări tehnice periodice, respectarea strictă a limitelor de viteză și o atenție sporită pe trasee mai expuse, cum sunt podurile.  

Comunitatea din Buzad e zguduită de această pierdere prematură. Povestea acestui tânăr rămâne un dur exemplu al fragilității vieții și al neprevăzutului care ne poate lovi în orice moment.  

Din respect pentru familie, am ales să nu postăm imagini de la accident.

Condoleanțe familiei!

Continue Reading

Actualitate

Controalele ITM continuă în Timis

Published

on

ITM TIMIȘ a efectuat controale la firmele care desfășoară activități – amenzi de 314.500 lei aplicate în luna septembrie.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș, sub coordonarea Inspecției Muncii, a desfășurat în perioada 08-12.09.2025 o Campanie Națională pentru identificarea și combaterea Muncii nedeclarate și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea și sănătatea în muncă de către angajatorii care desfășoara activități in domeniul “Activități de investigații și protecție” – COD CAEN 80.
Obiectivul principal al campaniei a fost combaterea muncii fără forme legale și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la importanța respectării prevederilor legale, privind relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă.

În cadrul acestei campanii, inspectorii de muncă din cadrul ITM Timiș au efectuat 16 controale, aplicând 41 sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 11 au fost amenzi, în valoare totală de 314.500 lei, iar 30 au fost avertismente. Pe parcursul verificărilor, au fost depistate 23 persoane prestând muncă nedeclarată.

Deficiențele constatate au vizat o gamă largă de nereguli, printre care:

  • Neîncheierea contractelor individuale de muncă în formă scrisă.
  • Prestarea muncii în afara intervalului de timp prevăzut in contractual individual de muncă cu timp parțial.
  • Lipsa evidenței timpului de muncă.
  • Necompletarea registrului de evidență a salariaților.
  • Nepăstrarea la locul de muncă a copiei contractului individual de muncă.
  • Lipsa echipamentului individual de protecție sau utilizarea de echipamente de muncă neconforme.
  • Neefectuarea instruirii lucrătorilor, a demonstrațiilor practice după instruire și a instruirii persoanei care acordă primul ajutor.
  • Evaluări de riscuri incomplete și planuri de prevenire și protecție deficiente.

Doamna inspector șef Ileana Mogoșanu a subliniat importanța acestor acțiuni și apreciază faptul că majoritatea angajatorilor din domeniul pază și protecție din județul Timiș au conștientizat importanța întocmirii contractelor individuale de muncă pentru lucrătorii lor, precum și preocuparea constantă a acestora de a respecta prevederile legislației în vigoare privind normele de securitate și sănătate în muncă, dovadă fiind numărul în scădere a muncii la negru în acest domeniu.

ITM Timiș reiterează angajamentul său de a continua verificările pentru asigurarea unui mediu de muncă legal și sigur pentru toți lucrătorii din județ.

Compartimentul Comunicare și Indicatori Statistici
ITM TIMIȘ

Continue Reading

Trending