Educație
Lecția de la Babeș: Cancerul pulmonar
In Romania, cancerul pulmonar omoara in fiecare an mai multi oameni decat cancerele de san, colon si prostata la un loc. Astazi, 1 august, de Ziua Mondiala de Lupta Impotriva Cancerului Pulmonar, tragem un semnal de alarma legat de aceasta maladie care face in Romania peste 10.000 de victime anual.
„De multe ori pacientii fac confuzii intre cancerul pulmonar si alte boli cronice respiratorii. Tusea este pusa pe seama unei bronsite, lipsa de aer pe varsta sau sedentarism. Iar cand se ajunge la imagistica, socul este urias. Tumori de mari dimensiuni, metastaze, o boala aflata in stadiul III-IV, cu sanse mici de supravietuire. 80 la suta dintre cancerele pulmonare sunt depistate de obicei tardiv”, spune dr. Diana Velescu – medic primar penumolog.
8 din 10 pacienti cu cancer sunt fumatori, de aceea este nevoie de un program national de screening in care sa fie cuprinse persoanele cu varsta de peste 50 de ani care au fumat cel putin 20 de ani. In acest fel, boala oncologica de plaman ar putea fi depistata intr-un stadiu incipient, in care sansele de surpavietuire sunt mult mai mari.
In cadrul Ambulatoriului Spitalului Clinic CF Timisoara, functioneaza un Cabinet de Pneumologie, serviciile fiind oferite gratuit in baza unui contract cu CNAS. Programarea pacientilor se face telefonic, de luni pana vineri, in intervalul orar 08:00-15:00, la numerele: 0742892352/ 0758608135.
Actualitate
Asocierea Drumuri și Poduri Banat SRL și partenerii câștigă contractul de consolidare a ocolirii Caransebeșului
DRDP Timișoara a desemnat Asocierea Drumuri și Poduri Banat SRL, Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi SRL și Evo Line Creation SRL drept câștigătoare a contractului pentru „Consolidarea Variantei de Ocolire Caransebeș (km 0+310 – 12+073)” , în valoare de 42.777.002,63 lei (fără TVA) . Lucrările vor include refacerea sistemului rutier, modernizarea drenajului apelor pluviale, reamenajarea intersecțiilor și actualizarea semnalizării. Contractul va fi semnat după expirarea termenului de 10 zile pentru contestații.
Actualitate
Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți Timișoara 2025: 581 de oportunități profesionale oferite de 43 angajatori
Rezultatele Bursei Locurilor de Muncă pentru Absolvenți – Timișoara, 10 octombrie 2025
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, în parteneriat cu Asociația ACTIVITAS și cu sprijinul Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Timiș, a organizat în data de 10 octombrie 2025 Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți.
Evenimentul s-a desfășurat la Centrul Regional de Afaceri Timișoara, reunind angajatori, absolvenți și persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, într-un cadru deschis dialogului și incluziunii profesionale.
Succesul evenimentului s-a datorat celor 43 angajatori si instituții publice care au participat la bursă, oferind 581 de locuri de muncă vacante.
Oferta a inclus posturi pentru persoane cu studii medii – precum dispecer, operator producție, sudor, lăcătuș, funcționar administrativ, operator call center, tehnician mecanic, reprezentant comercial – dar și pentru persoane cu studii superioare, în domenii precum inginerie, economie, drept, arhitectură, educație socială și sănătate.
De asemenea, în colaborare cu Asociația ACTIVITAS, a fost organizat un stand dedicat persoanelor cu dizabilități, unde aceștia au beneficiat de consiliere personalizată și informare privind locurile de muncă disponibile.
În total, la nivelul județului Timiș, în cadrul ediției din acest an, din totalul locurilor de muncă:
- 65 au fost destinate absolvenților cu dizabilități,
Pe parcursul evenimentului, angajatorii au preluat peste 403 de CV-uri, dintre care: - 67 aparțin absolvenților de învățământ preuniversitar,
- 65 absolvenților de studii superioare,
- 32 persoanelor cu dizabilități,
- 5 tinerilor aflați în situații de risc de marginalizare socială,
- 20 refugiaților din Ucraina.
- 214 alte categorii de personae.
„Ne bucurăm că, și în acest an, bursa a fost un spațiu de întâlnire real între cererea și oferta de pe piața muncii. Încurajăm tinerii absolvenți să fie activi, să aibă încredere în propriul potențial și să folosească oportunitățile oferite prin aceste acțiuni.”, a declarat Roxana KAȘAI, director executiv AJOFM Timiș.
Asociația ACTIVITAS a sprijinit organizarea standului dedicat persoanelor cu dizabilități, în spiritul misiunii sale de a promova incluziunea reală și accesul egal la piața muncii, acțiune care a primit aprecieri din partea participanților și a partenerilor instituționali.
AJOFM Timiș mulțumește tuturor angajatorilor, instituțiilor publice, organizațiilor partenere și participanților pentru implicare și deschidere, contribuind împreună la crearea de oportunități reale de angajare și dezvoltare profesională pentru tinerii din județ.
Sursa AJOFM Timis

Actualitate
Vladimir Putin a comentat direct alegerile anulate din România: „Interzicerea oponenţilor politici nu va funcţiona” | Reacție rapidă de la București: „Este ultimul om care poate să dea lecții”
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a făcut un scurt comentariu despre România în timpul discursului despre politica externă a Rusiei pe care l-a susținut joi seara. Interzicerea oponenților politici și transformarea procedurilor electorale democratice într-o farsă nu vor funcționa, a spus Putin.
Autoritățile din unele țări încearcă să „interzică” oponenții politici care inspiră o mai mare încredere în rândul cetățenilor, dar nu funcționează, a spus președintele rus Vladimir Putin în cadrul sesiunii plenare a Clubului Valdai, potrivit agenției ruse TASS.
„Unele țări încearcă să-și interzică oponenții politici, care deja câștigă mai multă legitimitate și încredere din partea alegătorilor. Știm, am trecut prin asta. Dar nu funcționează. Interdicțiile nu funcționează”, a mai spus Putin.
El susține că cercetările sociologice din țările europene arată o respingere tot mai mare a elitelor politice din acele state. El s-a referit la România în timpul discursului său.
„Etablishmentul nu este dispus să renunțe la putere, înșelându-și în mod deschis propriii cetățeni, escaladând situația pe plan extern și recurgând la orice fel de trucuri în propriile țări – din ce în ce mai mult la limita legii, dacă nu chiar dincolo de aceasta. Însă transformarea la nesfârșit a procedurilor electorale democratice într-o farsă și manipularea voinței poporului, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, în România, nu va funcționa”, a subliniat liderul rus.
Referitor la acest context, președintele Nicușor Dan, aflat la Reuniunea Comunității Europene desfășurate la Copenhaga, a anunțat joi că va prezenta materialul realizat de Procurorul General al României, Alexandru Florența, privind dezinformarea rusă în cadrul alegerilor prezidențiale din decembrie 2024.
Declarațiile de la Sochi vin în contrast cu situația internă de pe scena politică rusă, acolo unde opozanții Kremlinului au fost, de ani întregi, aduși la tăcere. Cel mai cunoscut exemplu este chiar asasinarea lui Alexei Navalnîi, care ar fi trebuit să candideze la alegeri împotriva lui Putin, dar care a fost răpit, dus în Siberia, condamnat la închisoare și, în cele din urmă a fost găsit mort în celula sa.
Reacție rapidă de la București
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a reacționat joi seară, la Digi24, după ce președintele rus Vladimir Putin a comentat anularea alegerilor din România și a acuzat autoritățile române că „transformă procedurile democratice într-o farsă”.
farsă”.
„Este ultimul om de pe planetă care ar putea să dea cuiva lecții despre democrație și alegeri libere. Alegerile prin care își asigură mandatul de fiecare dată sunt o farsă, o butaforie. Putin este cel care își bagă adversarii politici în închisoare și îi omoară în condiții ciudate și suspecte de fiecare dată. Putin este cel care își aruncă comandații militari pe geam sau foarte apropiați.
Știți că există și un banc: în Rusia nu te trage curentul, te împinge. Asta se întâmplă frecvent. Este ultimul om care poate să dea lecții”, a spus Moșteanu la Digi24.
-
Actualitate3 zile agoLucrări de reparații și întreținere pe drumurile naționale din vestul țării – Recomandări pentru conducători auto
-
Actualitate3 zile agoLectia de la Babes- Adictia de tutun
-
Actualitate3 zile agoTrei minori din Cerneteaz, surprinși în timp ce furau într-un magazin
-
Actualitate3 zile agoGermania: Aeroportul din Bremen închis temporar după survolul unei drone „de origine necunoscută”
-
Actualitate3 zile agoAsocierea Drumuri și Poduri Banat SRL și partenerii câștigă contractul de consolidare a ocolirii Caransebeșului





