Actualitate
Zeci de șantiere, verificate de polițiștii locali anul acesta

90 de șantiere au fost verificate de polițiștii locali anul acesta. Au fost aplicate sancțiuni în valore de 32.500 lei.
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au în atenție, și în acest an, locațiile în care sunt organizate șantiere, acestea fiind monitorizate pentru prevenirea încălcării normelor privind producerea de praf și gestionarea deșeurilor. Astfel, de la începutul acestui an și până în prezent au fost verificate un număr de 90 de șantiere, fiind întocmite 13 sancțiuni contravenționale în valoare de 32.500 lei, conform HCL 320/2022 și HCL 333/2022.
Sancțiunile au fost aplicate pentru murdărirea carosabilului, neamenajarea drumurilor și gestionareanecorespunzătoare a deșeurilor. Poliția Locală reamintește atât persoanelor juridice, cât și persoanelor fizice să se informeze și să ia toate măsurile legale privind gestionarea deșeurilor din construcții, dar și privind regulile pentru amenajarea organizărilor de șantier, pentru a evita astfel aplicarea de sancțiuni contravenționale drastice, deoarece polițiștii locali au în permanență în atenție astfel de probleme, fiind efectuate verificări pe această linie.
Actualitate
Aquatim a extins rețelele de apă și canalizare în nouă localități din județul Timiș

La finalul lunii septembrie a fost recepțional contractul de lucrări „Execuție rețele de apă și canalizare Sacoșu Turcesc, Tormac, Găvojdia, Știuca, Oloșag, Herendești, Victor Vlad Delamarina, Pietroasa Mare, Honorici”, parte a „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020, din cadrul Programului Dezvoltare Durabilă (PDD).
Contractul a avut valoarea de 31.181.201,49 lei fără TVA în urma modificărilor necesare pe parcursul implementării și a vizat extinderea și modernizarea rețelelor de apă în localitățile menționate mai sus.
Printre lucrările realizate se numără: construirea a 8 gospodării de apă (Dragomirești, Zgribești, Oloșag, Găvojdia, Sălbăgel, Herendești, Petroasa Mare, Honorici), execuția a 61,28 km de conducte de transport apă potabilă, execuția a 2,8 km de conducte de distribuție, montarea a 230 cămine de vane, 43 branșamente și 10 cămine de monitorizare.
Gospodăriile de apă sunt dotate cu instalații moderne: stații de pompare, stații de clorinare, sisteme SCADA, sisteme automate de control al temperaturii, umidității și calitate a aerului, generatoare electrice, drumuri de acces și împrejmuiri.
Aceste lucrări contribuie semnificativ la creșterea calității vieții pentru locuitorii din zonele vizate, prin îmbunătățirea accesului la apă potabilă, modernizarea infrastructurii rurale și alinierea la standardele europene de mediu și sănătate publică.
Prin implementarea acestor investiții esențiale, se susține dezvoltarea durabilă a comunităților din județul Timiș și se asigură condiții de trai mai bune pentru mii de cetățeni.
„Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020”(Etapa I + Etapa a II-a), are o valoare totală de 239,5 milioane de euro, din care 180,4 milioane de euro fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, 40,4 milioane euro de la bugetul de stat, 4,3 milioane de la bugetul local și 14,4 milioane euro co-finanțare Aquatim. Obiectivul vizează dezvoltarea unor sisteme durabile de alimentare cu apă și apă uzată în Timișoara și în 81 localități din județul Timiș.
Proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 (etapa I) și din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027 (etapa II)
Actualitate
90 de milioane de euro pentru modernizarea DJ 684: Legătura vitală între Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara, viitoare atracție turistică

90 de milioane de euro pentru cel mai important proiect de infrastructură rutieră din estul județului. DJ 684 va lega Timișul de Caraș-Severin și Hunedoara și sunt convins că va deveni o adevărată atracție turistică datorită peisajelor. Putem vorbi de un drum asemănător Transluncaniului.
La Consiliul Județean am semnat contractul de finanțare pentru modernizarea a aproape 27 kilometri de drum pe teritoriul Timișului, dintr-un total de peste 56 care traversează și Caraș-Severin și Hunedoara.
Proiectul este o premieră din mai multe puncte de vedere. Vorbim despre cea mai mare finanțare ADR pentru infrastructură rutieră pentru un număr record de kilometri modernizați. Totodată, este cel mai amplu parteneriat de până acum în regiunea de vest: trei consilii județene și patru primării.
Drumul va avea două componente – una ce conectează județele Timiș și Caraș-Severin pe traseul Coșava – Tomești – Luncanii de Jos – Rusca Montană – Voislova; iar celălalt – ce va lega județul Caraș-Severin de Hunedoara, pe traseul Rusca Montană – Lunca Cernii de Jos unde va face conexiunea cu DJ 687D, care traversează alte zone turistice precum lacul Cinciș și duce spre municipiul Hunedoara.
Principalele beneficii ale modernizării Drumului Județean 684 vizează accesibilizarea unor obiective turistice și apropierea de autostrada A1.
Peștera de la Românești, bisericile din lemn și morile de apă, mănăstirile și peisajele montane spectaculoase din Munții Poiana Ruscă se vor deschide astfel spre investiții, turism și oportunități economice.
A declarat președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis.
Actualitate
Cooperare europeană în domeniul construcțiilor: ITM Timiș și parteneri italieni în acțiune de control

Acțiune de control în domeniul construcțiilor împreună cu inspectori de muncă din Italia
Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș a desfășurat astăzi, 7 octombrie 2025, în județul Timiș, o acțiune de control vizând respectarea legislației muncii în domeniul construcțiilor.
Această operațiune a fost organizată sub egida și în cooperare cu Autoritatea Europeană a Muncii (ELA), având un caracter transnațional prin care s-a urmărit consolidarea și aplicarea standardelor europene pe piața muncii. La acțiunea de control au participat reprezentanți ai autorităților europene de muncă:
Ioan Cosmin Constantin, ofițer pentru mobilitatea forței de muncă din cadrul ELA
Caterina Zammuto, inspector de muncă la Inspectoratul Muncii din Torino (Italia)
Gabbatore Silvia, inspector de muncă la Inspectoratul Muncii din Torino (Italia)
alături de echipa de control a ITM Timiș, condusă de doamna inspector șef al ITM Timiș Ileana Mogoșanu care a asigurat coordonarea la nivel local. Din partea ITM TIMIȘ a participat domnul Antonio Bădescu, inspector șef adjunct pe Relații de muncă, domnul Rolf Lupu, inspector șef adjunct Securitate și Sănătate în Muncă, doamna Biliana Nedea, inspector de muncă și domnul Rudolf Mirescu, inspector de muncă.
În timpul desfășurării acțiunii s-a urmărit verificarea legalității detașării lucrătorilor, condițiile de muncă, precum și respectarea normelor de sănătate și securitate. Acțiunea face parte din eforturile europene de combatere a muncii nedeclarate și de protejare a drepturilor lucrătorilor mobili.
Doamna inspector șef ITM Timiș, Ileana Mogoșanu, a precizat faptul că astfel de acțiuni vor fi organizate și în viitor, atât pe cont propriu, cât și în parteneriat european, pentru a asigura respectarea integrală a legislației muncii în toate sectoarele de activitate.
Compartimentul Comunicare și Indicatori Statistici
ITM TIMIȘ
-
Actualitate4 zile ago
Cornelia Micicoi, este noul prefect de Timiș: „Este o onoare, dar și o responsabilitate majoră”
-
Actualitate7 ore ago
90 de milioane de euro pentru modernizarea DJ 684: Legătura vitală între Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara, viitoare atracție turistică
-
Actualitate8 ore ago
Cooperare europeană în domeniul construcțiilor: ITM Timiș și parteneri italieni în acțiune de control
-
Actualitate5 zile ago
Vladimir Putin a comentat direct alegerile anulate din România: „Interzicerea oponenţilor politici nu va funcţiona” | Reacție rapidă de la București: „Este ultimul om care poate să dea lecții”
-
Actualitateo zi ago
Un bărbat arestat pentru braconaj în Timiș. Animale eliberate din captivitate.
-
Actualitateo zi ago
Inspecția Muncii a sancționat nereguli majore în sectorul zilierilor: Amenzi de peste 1 milion de lei și 660 de măsuri corective
-
Actualitateo zi ago
Accident în lanț, luni, la primele ore ale zilei, într-o intersecție din Timișoara.
-
Actualitate7 ore ago
Aquatim a extins rețelele de apă și canalizare în nouă localități din județul Timiș