Actualitate

Un elev l-a împușcat pe un coleg cu un pistol de airsoft. A fost deschis un dosar penal

Published

on

S-au bătut în clasă, iar apoi unul dintre elevi l-a împușcat pe celălalt cu un pistol de airsoft. Totul s-a petrecut în urmă cu o lună la Liceul Sportiv Banatul, iar incidentul a fost filmat.

Imaginile au ajuns pe mâna autorităților abia marți, iar în cauză a fost deschis un dosar penal.

„În fapt, la data de 14 octombrie 2022, la o unitate școlară din Timișoara, în timpul pauzei de la ora 11:00, a avut loc o altercație între doi elevi, în vârstă de 15 și 16 ani, iar la un moment dat tânărul de 16 ani a scos de la brâu o armă tip airsoft, pe care a îndreptat-o către colegul său și a tras cu o bilă asupra sa”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Oamenii legii l-au amendat pe copilul care deținea pistolul de airsoft cu 100 de lei, i-au confiscat arma de jucărie, dar și o cutie cu bile și un tub cu gaz.

Trending

Exit mobile version