Actualitate
Studenții cer demisia directorului Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” din Timișoara
Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT) solicită demisia din funcția de director BCUT a profesorului universitar doctor Vasile Docea!
Ieri, 27.10.2022 a avut loc ședința ordinară a Senatului UVT, structură din care domnu director face parte. În cadrul acesteia, președintele OSUT a supus dezbaterii problema stringentă a restricționării dreptului prevăzut de lege cu privire la accesul gratuit la serviciile oferite de bibliotecă. Deși erau așteptate clarificări care să justifice rațiunile pentru care legea și dreptul studenților au fost ignorate, reprezentanții studenților au primit din partea domnului director doar acuzații nefondate și jigniri directe la adresa asociațiilor studențești care au avut curajul să se poziționeze public împotriva deciziei de sfidare a Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările din Legea nr. 9/2022.
Studenții își exprimă profunda indignare față de atitudinea lipsită de orice principiu al profesionalismului și condamnă încercarea de defăimare și intimidare a asociațiilor studențești în ședința plenară a Senatului UVT.
„Mincinoși”, „dezinformatori” și alte afirmații – au fost câteva dintre caracterizările pe care domnul director le-a menționat în mod repetat de-a lungul discuției.
Deși instituția ar trebui să faciliteze accesul la educație pentru studenți, atât prin lege, cât și din considerente principiale, aceasta a devenit doar o sursă de venit.
Reamintim că în conformitate cu Legea Educației Naționale bibliotecile centrale universitare se află în subordinea Ministerului Educației și sunt finanțate de către acesta, deci taxele pentru așa-zisele pachete „de lux”, sunt aberante și abuzive. Mai mult de atât, dacă până anul trecut serviciile BCUT erau taxate cu 30 de lei, în acest an, pentru pachetul premium, care nu conține de fapt facilități „premium”, prețul a crescut la 50 de lei, într-un mod total nejustificat.
Pe lângă încălcarea flagrantă și cu bună știință a legii și studenții consideră inacceptabilă conduita lipsită de orice principiu al colegialității sau respect, mai ales în mediul academic, așadar că aceștia solicită public demisia de urgență din funcția de director a domnului profesor universitar doctor Vasile Docea și revizuirea interpretării discriminatorie asupra prevederii din Legea nr. 1/2011.
„Am luat parte la o formă de degradare umană și profesională într-o profundă stare a sa. O scenă care dacă „n-ar fi fost de plâns, ar fi fost de râs” – locul destinat prin natura sa studiului și educației își restricționează accesul la… studiu și educație. Oamenii care ar trebui să reprezinte eticheta decenței, înțelepciunii și echilibrului… demonstrează exact opusul. Atacuri la persoană, jigniri spune fără nici cea mai mică reține măcar față de contextul formal în care ne aflam, acuzații – pentru că studenții au avut curajul să dezvălui public cum BCUT sfidează cu nonșalanță legea – așa s-a rezumat discuția dintre reprezentanții studenților și un cadru didactic, director BCUT. Am deschis subiectul în speranța unor clarificări, unor dezbateri deschise, însă am primit, atât eu, cât și colegii din asociațiile studențești, cuvinte defăimătoare, atât. Poate într-o încercare eșuată de intimidare? Demersurile studenților nu se opresc cu siguranță, vom milita în continuare pentru drepturile lor indiferent de context. Inerent apare și întrebarea: ce resurse financiare în plus necesită facilitarea accesului la resursele digitale ale instituției, prelungirea publicațiilor împrumutate sau posibilitatea de a comunica depășirea termenului de restituire prin e-mail? Unde merg cei 50 de lei luați de la student? Cred totuși că în tot absurdul situației, am preluat și o lecție: Dragi colegi din asociațiile studențești, fiți în continuare la fel de vocali, la fel de incomozi prin lucrurile pentru care militați. Nu lăsați vorbele goale să se audă mai tare decât inima unui tânăr care crede în schimbare”, a spus Andreea-Raluca Argeșeanu, președinte OSUT
Actualitate
Lucrări de reparații și întreținere pe drumurile naționale din vestul țării – Recomandări pentru conducători auto
𝗟𝘂𝗰𝗿𝗮̆𝗿𝗶 𝘀𝗮̆𝗽𝘁𝗮̆𝗺𝗮̂𝗻𝗮 𝗮𝗰𝗲𝗮𝘀𝘁𝗮 𝗽𝗲 𝗱𝗿𝘂𝗺𝘂𝗿𝗶 𝗻𝗮𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝘇𝗼𝗻𝗮 𝗱𝗲 𝘃𝗲𝘀𝘁:
➡️ DN 68A Coșevița – Margina – refacere marcaj rutier;
➡️ DN 69A – sensul A1 – DN 69, coborârea spre Orțișoara – înlocuire parapet metalic avariat (foto);
➡️ VTM Sud – înlocuire parapete metalice avariate;
➡️ DN 59A Săcălaz – reparații la trecerea la nivel cu calea ferată (lucrare a CFR Infrastructură Timișoara);
➡️ Varianta de Ocolire Lugoj – reparații carosabil;
➡️ DN 68 Caransebeș – Băuțar – reparații carosabil;
➡️ DN 7 Simeria – lucrări de întreținere curentă la un pod;
➡️ DN 7 Orăștie – Deva – reparații carosabil;
➡️ DN 66 Hațeg – Simeria – reparații carosabil;
➡️ DN 79A Ineu – Chereluș – completări acostament.
⚠️ În aceste zone, traficul se poate desfășura îngreunat. Conducătorii auto sunt rugați să circule cu prudență, să respecte semnalizarea rutieră și indicațiile personalului din teren.
Sursa DRDP Timișoara
Actualitate
Asocierea Drumuri și Poduri Banat SRL și partenerii câștigă contractul de consolidare a ocolirii Caransebeșului
DRDP Timișoara a desemnat Asocierea Drumuri și Poduri Banat SRL, Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi SRL și Evo Line Creation SRL drept câștigătoare a contractului pentru „Consolidarea Variantei de Ocolire Caransebeș (km 0+310 – 12+073)” , în valoare de 42.777.002,63 lei (fără TVA) . Lucrările vor include refacerea sistemului rutier, modernizarea drenajului apelor pluviale, reamenajarea intersecțiilor și actualizarea semnalizării. Contractul va fi semnat după expirarea termenului de 10 zile pentru contestații.
Actualitate
Lectia de la Babes- Adictia de tutun
Este o forma de captivitate specifica lumii in care traim. Se instaleaza lent, tacut, pana cand nu mai este vorba despre alegere, ci despre nevoie.
Vorbim despre adictie, cea mai simpla, dar, in acelasi timp, cea mai complexa forma de pierdere a controlului. Mecanismul este acelasi de fiecare data: creierul cauta placerea, o asociaza cu un stimul si o cere din nou. Urmeaza apoi dependenta, adictia. Iar in fata adictiei nu exista varsta, statut social sau nivel de educatie.
Din acest punct de vedere suntem cu totii egali, pentru ca exista doar pierderea libertatii.
De cele mai multe ori adictia incepe in adolescenta, cu : „….o singura data”.
Un raport realizat de Agentia Uniunii Europene privind Drogurile arata ca Romania ocupa locul 4 in Europa la consumul de tutun in randul adolescentilor.
Potrivit OMS Europa, rata utilizarii produselor din tutun de catre adolescenti cu varsta intre 13 si 15 ani a fost estimata la 11,5% pentru baieti si 10,1% pentru fete in anul 2022. In tarile Uniunii Europene aproape 30 la suta dintre tinerii cu varsta intre 15 si 24 de ani au declarat ca fumeaza.
Efectele asupra sanatatii sunt clare. Nicotina afecteaza memoria si atentia, creste riscul de anxietate si depresie, iar vaparea zilnica duce la leziuni pulmonare („vape lung”) si tuse cronica. In plus, la fete, fumatul reduce fertilitatea.
Adolescentii care vapeaza regulat au semne timpurii de afectare vasculara, adica inima si vasele lor de sange se comporta deja ca ale unui fumator adult.
Adictia de tutun distruge lent.
🔴Stiati ca…
➡ Nicotina, alcoolul si drogurile elibereaza de 5 pana la 10 ori mai multa dopamina decat activitatile normale, precum rasul, sportul sau mancarea?
➡ Creierul adolescentului nu este complet dezvoltat? Partea care controleaza deciziile si impulsurile se maturizeaza abia pe la 25 de ani. Asa se explica de ce adolescentii pot intelege ca „nu e bine”, dar totusi aleg sa incerce.
➡ O singura capsula de vape poate contine nicotina cat un pachet intreg de tigari?
➡ Multe lichide de vape au in compozitie metale grele, formaldehida si acetona, aceleasi substante din solutiile de curatare?
prof. univ. dr. Cristian Oancea- medic primar pneumolog
Victor Babeş University of Medicine and Pharmacy, Timişoara
-
Actualitate3 zile agoLucrări de reparații și întreținere pe drumurile naționale din vestul țării – Recomandări pentru conducători auto
-
Actualitate3 zile agoLectia de la Babes- Adictia de tutun
-
Actualitate3 zile agoTrei minori din Cerneteaz, surprinși în timp ce furau într-un magazin
-
Actualitate3 zile agoGermania: Aeroportul din Bremen închis temporar după survolul unei drone „de origine necunoscută”
-
Actualitate3 zile agoAsocierea Drumuri și Poduri Banat SRL și partenerii câștigă contractul de consolidare a ocolirii Caransebeșului





