Connect with us

Actualitate

Programul de lucru al Serviciului Pașapoarte a fost prelungit

Published

on

A fost prelungit programul de lucru al Serviciului Pașapoarte Timiș. Anunțul a fost făcut de prefectul județului.

„Am dispus prelungirea cu patru ore a programului de lucru al Serviciului de Paşapoarte Timiş. De săptămâna viitoare vom fi la dispoziția dumneavoastră de luni până vineri între 08:00 şi 20:00. Facem toate eforturile omeneşti să deservim cât mai multă lume. Funcție de evoluția cererilor şi de capacitatea de rezistență la efort a angajaților, programul va putea suferi modificări, dar deocamdată vom fi acolo de la opt la opt”, informează Mihai Ritivoiu, prefectul județului Timiș.

Actualitate

Cornelia Micicoi, este noul prefect de Timiș: „Este o onoare, dar și o responsabilitate majoră”

Published

on

Cornelia Micicoi a depus, vineri, jurământul pentru funcția de prefect al județului Timiș. Consilierul județean Cornelia Micicoi a fost propunerea USR pentru această poziție.

„Am depus astăzi jurământul pentru funcția de prefect al județului Timiș. Este o onoare, dar și o responsabilitate majoră. Cunosc acest județ, în slujba căruia m-am aflat, în calitate de consilier județean. Am fost în mijlocul comunităților locale și voi continua să fiu aproape de oameni și în mandatul de prefect. Am considerat mereu că soluțiile trebuie găsite împreună cu cei cărora li se adresează. Dialogul constant cu administrațiile locale, cu reprezentanții serviciilor deconcentrate, cu timișenii din toate localitățile va fi temelia pe care construim împreună dezvoltarea acestui județ. E o perioadă dificilă, dar noi, bănățenii, știm să trecem cu fruntea sus prin încercările vremurilor. Cred că a venit timpul să punem politica în serviciul binelui public și nu invers. Vom reuși, așa cum a fost mereu la noi: cu respect, bună-credință și colaborare”, a afirmat Cornelia Micicoi.

Acesta îi ia locul lui Mihai Ritivoiu în funcția de prefect de Timiș. Ritivoiu a ocupat această funcție de la începutul anului 2022.

Continue Reading

Actualitate

Vladimir Putin a comentat direct alegerile anulate din România: „Interzicerea oponenţilor politici nu va funcţiona” | Reacție rapidă de la București: „Este ultimul om care poate să dea lecții”

Published

on

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a făcut un scurt comentariu despre România în timpul discursului despre politica externă a Rusiei pe care l-a susținut joi seara. Interzicerea oponenților politici și transformarea procedurilor electorale democratice într-o farsă nu vor funcționa, a spus Putin.

Autoritățile din unele țări încearcă să „interzică” oponenții politici care inspiră o mai mare încredere în rândul cetățenilor, dar nu funcționează, a spus președintele rus Vladimir Putin în cadrul sesiunii plenare a Clubului Valdai, potrivit agenției ruse TASS.

„Unele țări încearcă să-și interzică oponenții politici, care deja câștigă mai multă legitimitate și încredere din partea alegătorilor. Știm, am trecut prin asta. Dar nu funcționează. Interdicțiile nu funcționează”, a mai spus Putin.

El susține că cercetările sociologice din țările europene arată o respingere tot mai mare a elitelor politice din acele state. El s-a referit la România în timpul discursului său.

„Etablishmentul nu este dispus să renunțe la putere, înșelându-și în mod deschis propriii cetățeni, escaladând situația pe plan extern și recurgând la orice fel de trucuri în propriile țări – din ce în ce mai mult la limita legii, dacă nu chiar dincolo de aceasta. Însă transformarea la nesfârșit a procedurilor electorale democratice într-o farsă și manipularea voinței poporului, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, în România, nu va funcționa”, a subliniat liderul rus.

Referitor la acest context, președintele Nicușor Dan, aflat la Reuniunea Comunității Europene desfășurate la Copenhaga, a anunțat joi că va prezenta materialul realizat de Procurorul General al României, Alexandru Florența, privind dezinformarea rusă în cadrul alegerilor prezidențiale din decembrie 2024.

Declarațiile de la Sochi vin în contrast cu situația internă de pe scena politică rusă, acolo unde opozanții Kremlinului au fost, de ani întregi, aduși la tăcere. Cel mai cunoscut exemplu este chiar asasinarea lui Alexei Navalnîi, care ar fi trebuit să candideze la alegeri împotriva lui Putin, dar care a fost răpit, dus în Siberia, condamnat la închisoare și, în cele din urmă a fost găsit mort în celula sa.

Reacție rapidă de la București

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a reacționat joi seară, la Digi24, după ce președintele rus Vladimir Putin a comentat anularea alegerilor din România și a acuzat autoritățile române că „transformă procedurile democratice într-o farsă”.

farsă”.

„Este ultimul om de pe planetă care ar putea să dea cuiva lecții despre democrație și alegeri libere. Alegerile prin care își asigură mandatul de fiecare dată sunt o farsă, o butaforie. Putin este cel care își bagă adversarii politici în închisoare și îi omoară în condiții ciudate și suspecte de fiecare dată. Putin este cel care își aruncă comandații militari pe geam sau foarte apropiați.

Știți că există și un banc: în Rusia nu te trage curentul, te împinge. Asta se întâmplă frecvent. Este ultimul om care poate să dea lecții”, a spus Moșteanu la Digi24.

Continue Reading

Actualitate

Inspectoratul Școlar Județean Timiș își ia rămas bun de la colega lor, inspector Daniela Otu

Published

on

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Timiș a anunțat, printr-un mesaj public, programul funeraliilor dedicate inspectoarei Daniela Otu, plecată mult prea devreme dintre noi.

Reprezentanții instituției au transmis mulțumiri tuturor celor care au fost alături de familia și colegii îndurerați, subliniind impactul pe care Daniela Otu l-a avut asupra educației timișene și a comunității școlare. „A simțit iubirea și grija noastră, a tuturor, iar asta a contat enorm pentru ea”, au scris aceștia.

Programul funeraliilor

Trupul neînsuflețit al inspectoarei va fi depus sâmbătă la Casa funerară Calea Șagului (str. 16 Decembrie 1989, nr. 75), pentru un ultim omagiu.
Slujba de înmormântare va avea loc duminică, începând cu ora 14:00, la Cimitirul Rusu Șirianu.

Din respect pentru dorințele familiei și având în vedere problemele de sănătate și vârsta înaintată a părinților, IȘJ Timiș a făcut apel ca, în loc de coroane sau buchete de flori, cei care doresc să își arate solidaritatea să facă o contribuție benevolă. Fondurile strânse vor fi folosite pentru realizarea unui mormânt îngrijit, care să devină loc de reculegere pentru toți cei care au cunoscut-o și au apreciat-o.

Un omagiu adus unui cadru dedicat educației

Daniela Otu a fost descrisă de colegii săi drept un profesionist dedicat și un om cu suflet mare, care și-a pus întreaga energie în sprijinul învățământului din județ. „Ne vom ocupa noi, colegii ei, ca din aceste fonduri să realizăm un mormânt demn și îngrijit, un loc de reculegere la care să putem veni, când vom putea, toți cei care am cunoscut-o, am apreciat-o și am iubit-o”, au mai transmis reprezentanții IȘJ Timiș.

Mesajul se încheie cu un gând de recunoștință și durere: „Dumnezeu să o odihnească în pace! Cu recunoștință, echipa IȘJ Timiș.”

Continue Reading

Trending