Connect with us

Actualitate

Polițiștii de la frontieră au fost înjunghiați în timpul unei operațiuni cu migranți

Published

on

În timpul unei operațiuni de flagrant organizată de polițiștii de frontieră pentru capturarea mai multor migranți și a călăuzelor acestora, doi dintre agenții legii au fost înjunghiați de unul dintre suspecți. Cei răniți au fost imediat transportați la Spitalul Județean din Timișoara. Ulterior, aceștia au fost externați.

În dimineața zilei de 1 mai, în jurul orei 3:40, polițiștii de frontieră din Timiș au inițiat o operațiune de supraveghere și capturare în flagrant a unor călăuze și a unui grup de migranți, în apropierea parcării de pe autostrada A1, tronsonul Timișoara – Arad, în apropierea kilometrului 501 al direcției respective.

În timp ce migranții se pregăteau să fie îmbarcați într-un camion care se afla în parcare, unul dintre suspecți a scos un obiect ascuțit și i-a înjunghiat pe doi dintre polițiștii de frontieră care participau la operațiune.

„Persoane implicate în activitatea de migrație ilegală au încercat să fugă, însă polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea acestora. Poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare, cu respectarea prevederilor legale, fiind trase 13 focuri de armă. Opt migranți și o călăuză au fost retinuți, iar în prezent se continuă căutarea celorlalte două persoane suspecte de călăuzire.

Pentru depistarea acestora, s-a organizat un dispozitiv de căutare, folosindu-se în acest sens inclusiv echipamente de tip dronă și o autospecială cu termoviziune. Totodată, s-a solicitat sprijinul Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș”, au spus cei de la Poliția de Frontieră.

Alarmele au fost imediat declanșate, iar la fața locului a fost solicitat un echipaj medical care i-a transportat pe cei doi polițiști de frontieră la Spitalul Județean din Timișoara pentru îngrijiri medicale specializate. În prezent, starea lor este stabilă și se află în afara oricărui pericol.

foto: Poliția de Frontieră

Actualitate

Explozie devastatoare într-un bloc din Sectorul 5 al Capitalei! A fost activat planul roșu de intervenție | FOTO

Published

on

O explozie a avut loc vineri dimineața într-un bloc din Sectorul 5 al Capitalei. Mai multe apartamente au fost afectate, iar pompierii caută eventuale victime.

UPDATE #2: Până în acest moment au fost identificate două persoane decedate și alte patru rănite. Se continuă acțiunile de căutare-salvare.

UPDATE #1: ISU București-Ilfov anunță că explozia s-a produs la nivelul etajelor 5 și 6.

Din informațiile primite, 11 persoane ar fi afectate, transmite IGSU.

Salvatorii prezenți la fața locului asigură evacuarea locatarilor din imobilul afectat și execută misiuni de căutare pentru identificarea altor posibile persoane surprinse.

Știrea inițială: Departamentul pentru Situații de Urgență a anunțat producerea unei explozii neurmată de incendiu într-un bloc de locuințe din Sectorul 5 al Capitalei.

Din primele informații, s-a produs o explozie într-un bloc cu opt etaje pe Calea Rahovei.

Explozia a afectat mai multe apartamente între etajele 1 și 5.

S-au constituit echipe de căutare-salvare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov. De asemenea, a fost activat planul roșu de intervenție.

Intervenția este în desfășurare.

Continue Reading

Actualitate

VIDEO Grindeanu anunță deschiderea unui drum strategic în vestul țării: Va avea 4 benzi și va lega A1 de Timișoara

Published

on

Un nou drum modern va fi deschis săptămâna viitoare, în județul Timiș, anunță Sorin Grindeanu.

În lungime de 10 km, Drumul de legătură A1-DN69 este construit la profil de drum național cu 4 benzi (2 benzi pe sens) și va permite un acces mult mai rapid între autostradă și Municipiul Timișoara.

Contractul pentru finalizarea construcției are o valoare de 238,88 milioane de lei (fără TVA) și este finanțat prin Programul Transport (PT) 2021-2027.

,,Îi mulțumesc doamnei director și domnului președinte al Consiliului Județean pentru invitația de astăzi. Este o continuitate a unui obicei pe care îl aveam în perioada în care eram ministrul Transporturilor: cu câteva zile înainte de inaugurarea unui proiect, mergeam să văd ultimele lucrări.

Este un proiect pe care l-am gestionat împreună cu doamna director cât timp am fost ministru, până în urmă cu câteva luni. Țin mult la acest proiect. O felicit pe doamna director, îi felicit pe constructorii care au preluat lucrarea de la prima firmă – cu care contractul a fost reziliat – și care au reușit foarte repede să ajungă în stadiul în care ne aflăm azi, astfel încât în doar câteva zile proiectul să poată fi dat în circulație. Asta nu poate decât să mă bucure.”

Mai multe proiecte de investitii

,,Mi-aș dori cât mai multe proiecte de investiții. Am insistat în coaliție ca investițiile să continue, pentru că ele reprezintă motorul economiei în acest moment.”

Video mai jos!

https://www.facebook.com/share/v/1BRaM8zrDP/?mibextid=wwXIfr

Continue Reading

Actualitate

Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți Timișoara 2025: 581 de oportunități profesionale oferite de 43 angajatori

Published

on


Rezultatele Bursei Locurilor de Muncă pentru Absolvenți – Timișoara, 10 octombrie 2025

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, în parteneriat cu Asociația ACTIVITAS și cu sprijinul Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Timiș, a organizat în data de 10 octombrie 2025 Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți.

Evenimentul s-a desfășurat la Centrul Regional de Afaceri Timișoara, reunind angajatori, absolvenți și persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, într-un cadru deschis dialogului și incluziunii profesionale.

Succesul evenimentului s-a datorat celor 43 angajatori si instituții publice care au participat la bursă, oferind 581 de locuri de muncă vacante.

Oferta a inclus posturi pentru persoane cu studii medii – precum dispecer, operator producție, sudor, lăcătuș, funcționar administrativ, operator call center, tehnician mecanic, reprezentant comercial – dar și pentru persoane cu studii superioare, în domenii precum inginerie, economie, drept, arhitectură, educație socială și sănătate.

De asemenea, în colaborare cu Asociația ACTIVITAS, a fost organizat un stand dedicat persoanelor cu dizabilități, unde aceștia au beneficiat de consiliere personalizată și informare privind locurile de muncă disponibile.
În total, la nivelul județului Timiș, în cadrul ediției din acest an, din totalul locurilor de muncă:

  • 65 au fost destinate absolvenților cu dizabilități,
    Pe parcursul evenimentului, angajatorii au preluat peste 403 de CV-uri, dintre care:
  • 67 aparțin absolvenților de învățământ preuniversitar,
  • 65 absolvenților de studii superioare,
  • 32 persoanelor cu dizabilități,
  • 5 tinerilor aflați în situații de risc de marginalizare socială,
  • 20 refugiaților din Ucraina.
  • 214 alte categorii de personae.
    „Ne bucurăm că, și în acest an, bursa a fost un spațiu de întâlnire real între cererea și oferta de pe piața muncii. Încurajăm tinerii absolvenți să fie activi, să aibă încredere în propriul potențial și să folosească oportunitățile oferite prin aceste acțiuni.”, a declarat Roxana KAȘAI, director executiv AJOFM Timiș.
    Asociația ACTIVITAS a sprijinit organizarea standului dedicat persoanelor cu dizabilități, în spiritul misiunii sale de a promova incluziunea reală și accesul egal la piața muncii, acțiune care a primit aprecieri din partea participanților și a partenerilor instituționali.

AJOFM Timiș mulțumește tuturor angajatorilor, instituțiilor publice, organizațiilor partenere și participanților pentru implicare și deschidere, contribuind împreună la crearea de oportunități reale de angajare și dezvoltare profesională pentru tinerii din județ.

Sursa AJOFM Timis

Continue Reading

Trending