Actualitate

Patru persoane s-au salvat, după ce mașina în care se aflau a luat foc în mers

Published

on

Patru persoane au reușit să salveze, după ce autoturismul în care se aflau a luat foc chiar la intrare în Timișoara.

 Șoferul a observat degajarea de fum de sub capota autoturismului, a tras mașina pe marginea drumului, iar în momentul acela, flăcările au izbucnit. Conducătorul auto a apelat imediat numărul de urgență 112, în timp ce alți trei pasageri aflați în mașină au ieșit în grabă din vehicul.

Am fost anunțați prin apel 112 despre producerea unui incendiu la un autoturism pe Calea Lugojului din Timișoara. A fost alertat Detașamentul 1 de Pompieri Timișoara și s-au deplasat la locul evenimentului două autospeciale de stingere. La sosirea echipajelor de intervenție la locul evenimentului, s-a constatat că incendiul se manifesta cu ardere generalizată la autoturism. Din fericire nu s-au înregistrat victime. Toate cele patru persoane din autoturism s-au autoevacuat în siguranță, au transmis reprezentanții ISU Timiș.

foto: G4Media.ro

Trending

Exit mobile version