Actualitate
Pacient accidentat la mina din Vulcan, operat cu succes de profesorul Jenel Pătrașcu, la Spitalul Județean din Timișoara

Un angajat care a căzut de la aproximativ 22 de metri înălțime a fost salvat de medicii de la Spitalul Județean din Timișoara. Profesorul doctor Jenel Pătrașcu este cel care s-a ocupat de pacient și nu este prima dată când salvează pacienți accidentați grav la locul de muncă.
Totul s-a petrecut avut în cursul nopții de duminică, angajatul la mina Vulcan fiind accidentat grav la picior.
„A fost inițial transportat la Spitalul din Petroșani, unde i-au fost acordate primele îngrijiri, după care acesta a fost transportat la spitalul din Timișoara cu elicopterul și în cursul serii de duminică a fost operat. Am înțeles că operația s-a încheiat în jurul orei 1,30, luni dimineața. Pacientul este stabil și sperăm ca lucrurile să fie bune pentru el, acum”, a declarat Cristian Roșu, administratorul special de la CEH, pentru www.cronicavj.ro.
Nu este primul angajat de la minele din Valea Jiului care este salvat de medicii de la Spitalul Județean. Sindicaliștii spun că sunt nu mai puțin de 12 astfel de cazuri în ultima perioadă.
„Aș vrea să îi mulțumesc domnului profesor doctor Jenel Marian Pătrașcu, șeful Clinicii 2 Ortopedie din cadrul Spitalului Judetean Timișoara, care s-a ocupat de pacient și a intervenit chirurgical noaptea trecută, după ce a ajuns la Timișoara. Este bine, este în post-operator, sub observație și stabil. Este un nou ajutor pe care ni-l dă profesorul Pătrașcu pe zona accidentelor de muncă, până acum dânsul ocupându-se de peste 12 oameni accidentați mai grav sau mai puțin grav la locurile de muncă din Valea Jiului”, a adăugat și Darius Cîmpean, președintele Sindicatului Muntele pentru aceeași sursă.
Inspectorii ITM au demarat o anchetă în acest caz.
„O echipă de electricieni încerca să schimbe un cofret electric în subteranul minei Vulcan și șeful de echipă, în urma unei manevre greșite, probabil că s-a dezechilibrat și a căzut de la aproximativ 22 de m fracturându-și destul de grav piciorul. Accidentul este unul cu incapacitate temporară de muncă și va fi cercetat de către cei de la mina Vulcan. În cazul în care intrevin complicații, cum ar fi invalididatea permanentă evidentă, vom prelua noi cercetările. Dar duminică, la fața locului s-a deplasat o echipă de 3 inspectori, coordontată de șeful Compartimentlui de Sănătate și Securitate în Muncă Petroșani, care a luat declarațiile de acolo și au asigurat zona ca să nu se întâmple ceva ulterior”, a precizat Florin Bozdog, șeful ITM Hunedoara.
Actualitate
Aquatim a extins rețelele de apă și canalizare în nouă localități din județul Timiș

La finalul lunii septembrie a fost recepțional contractul de lucrări „Execuție rețele de apă și canalizare Sacoșu Turcesc, Tormac, Găvojdia, Știuca, Oloșag, Herendești, Victor Vlad Delamarina, Pietroasa Mare, Honorici”, parte a „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020, din cadrul Programului Dezvoltare Durabilă (PDD).
Contractul a avut valoarea de 31.181.201,49 lei fără TVA în urma modificărilor necesare pe parcursul implementării și a vizat extinderea și modernizarea rețelelor de apă în localitățile menționate mai sus.
Printre lucrările realizate se numără: construirea a 8 gospodării de apă (Dragomirești, Zgribești, Oloșag, Găvojdia, Sălbăgel, Herendești, Petroasa Mare, Honorici), execuția a 61,28 km de conducte de transport apă potabilă, execuția a 2,8 km de conducte de distribuție, montarea a 230 cămine de vane, 43 branșamente și 10 cămine de monitorizare.
Gospodăriile de apă sunt dotate cu instalații moderne: stații de pompare, stații de clorinare, sisteme SCADA, sisteme automate de control al temperaturii, umidității și calitate a aerului, generatoare electrice, drumuri de acces și împrejmuiri.
Aceste lucrări contribuie semnificativ la creșterea calității vieții pentru locuitorii din zonele vizate, prin îmbunătățirea accesului la apă potabilă, modernizarea infrastructurii rurale și alinierea la standardele europene de mediu și sănătate publică.
Prin implementarea acestor investiții esențiale, se susține dezvoltarea durabilă a comunităților din județul Timiș și se asigură condiții de trai mai bune pentru mii de cetățeni.
„Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020”(Etapa I + Etapa a II-a), are o valoare totală de 239,5 milioane de euro, din care 180,4 milioane de euro fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, 40,4 milioane euro de la bugetul de stat, 4,3 milioane de la bugetul local și 14,4 milioane euro co-finanțare Aquatim. Obiectivul vizează dezvoltarea unor sisteme durabile de alimentare cu apă și apă uzată în Timișoara și în 81 localități din județul Timiș.
Proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 (etapa I) și din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027 (etapa II)
Actualitate
90 de milioane de euro pentru modernizarea DJ 684: Legătura vitală între Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara, viitoare atracție turistică

90 de milioane de euro pentru cel mai important proiect de infrastructură rutieră din estul județului. DJ 684 va lega Timișul de Caraș-Severin și Hunedoara și sunt convins că va deveni o adevărată atracție turistică datorită peisajelor. Putem vorbi de un drum asemănător Transluncaniului.
La Consiliul Județean am semnat contractul de finanțare pentru modernizarea a aproape 27 kilometri de drum pe teritoriul Timișului, dintr-un total de peste 56 care traversează și Caraș-Severin și Hunedoara.
Proiectul este o premieră din mai multe puncte de vedere. Vorbim despre cea mai mare finanțare ADR pentru infrastructură rutieră pentru un număr record de kilometri modernizați. Totodată, este cel mai amplu parteneriat de până acum în regiunea de vest: trei consilii județene și patru primării.
Drumul va avea două componente – una ce conectează județele Timiș și Caraș-Severin pe traseul Coșava – Tomești – Luncanii de Jos – Rusca Montană – Voislova; iar celălalt – ce va lega județul Caraș-Severin de Hunedoara, pe traseul Rusca Montană – Lunca Cernii de Jos unde va face conexiunea cu DJ 687D, care traversează alte zone turistice precum lacul Cinciș și duce spre municipiul Hunedoara.
Principalele beneficii ale modernizării Drumului Județean 684 vizează accesibilizarea unor obiective turistice și apropierea de autostrada A1.
Peștera de la Românești, bisericile din lemn și morile de apă, mănăstirile și peisajele montane spectaculoase din Munții Poiana Ruscă se vor deschide astfel spre investiții, turism și oportunități economice.
A declarat președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis.
Actualitate
Cooperare europeană în domeniul construcțiilor: ITM Timiș și parteneri italieni în acțiune de control

Acțiune de control în domeniul construcțiilor împreună cu inspectori de muncă din Italia
Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș a desfășurat astăzi, 7 octombrie 2025, în județul Timiș, o acțiune de control vizând respectarea legislației muncii în domeniul construcțiilor.
Această operațiune a fost organizată sub egida și în cooperare cu Autoritatea Europeană a Muncii (ELA), având un caracter transnațional prin care s-a urmărit consolidarea și aplicarea standardelor europene pe piața muncii. La acțiunea de control au participat reprezentanți ai autorităților europene de muncă:
Ioan Cosmin Constantin, ofițer pentru mobilitatea forței de muncă din cadrul ELA
Caterina Zammuto, inspector de muncă la Inspectoratul Muncii din Torino (Italia)
Gabbatore Silvia, inspector de muncă la Inspectoratul Muncii din Torino (Italia)
alături de echipa de control a ITM Timiș, condusă de doamna inspector șef al ITM Timiș Ileana Mogoșanu care a asigurat coordonarea la nivel local. Din partea ITM TIMIȘ a participat domnul Antonio Bădescu, inspector șef adjunct pe Relații de muncă, domnul Rolf Lupu, inspector șef adjunct Securitate și Sănătate în Muncă, doamna Biliana Nedea, inspector de muncă și domnul Rudolf Mirescu, inspector de muncă.
În timpul desfășurării acțiunii s-a urmărit verificarea legalității detașării lucrătorilor, condițiile de muncă, precum și respectarea normelor de sănătate și securitate. Acțiunea face parte din eforturile europene de combatere a muncii nedeclarate și de protejare a drepturilor lucrătorilor mobili.
Doamna inspector șef ITM Timiș, Ileana Mogoșanu, a precizat faptul că astfel de acțiuni vor fi organizate și în viitor, atât pe cont propriu, cât și în parteneriat european, pentru a asigura respectarea integrală a legislației muncii în toate sectoarele de activitate.
Compartimentul Comunicare și Indicatori Statistici
ITM TIMIȘ
-
Actualitate9 ore ago
90 de milioane de euro pentru modernizarea DJ 684: Legătura vitală între Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara, viitoare atracție turistică
-
Actualitate4 zile ago
Cornelia Micicoi, este noul prefect de Timiș: „Este o onoare, dar și o responsabilitate majoră”
-
Actualitate10 ore ago
Cooperare europeană în domeniul construcțiilor: ITM Timiș și parteneri italieni în acțiune de control
-
Actualitate5 zile ago
Vladimir Putin a comentat direct alegerile anulate din România: „Interzicerea oponenţilor politici nu va funcţiona” | Reacție rapidă de la București: „Este ultimul om care poate să dea lecții”
-
Actualitateo zi ago
Un bărbat arestat pentru braconaj în Timiș. Animale eliberate din captivitate.
-
Actualitateo zi ago
Accident în lanț, luni, la primele ore ale zilei, într-o intersecție din Timișoara.
-
Actualitateo zi ago
Inspecția Muncii a sancționat nereguli majore în sectorul zilierilor: Amenzi de peste 1 milion de lei și 660 de măsuri corective
-
Actualitate9 ore ago
Aquatim a extins rețelele de apă și canalizare în nouă localități din județul Timiș