Actualitate
Operație în premieră în acest an, la Timișoara. O fetiță de numai 3 ani a fost supusă unei ablații cu radiofrecvență care i-a salvat viața
Medicii Spitalului de Cardiologie RoCordis au reușitsă vindece cu ajutorul unei intervenții aritmia unui copil de numai 3 ani.
Fetița suferea de o tahicardie paroxisticăsupraventriculară (TPSV), o tulburare de ritm cardiac întimpul căreia inima bătea foarte rapid fiind însoțită de o stare marcată de rău general completată uneori cu sincope. Crizele de tahicardie erau repetate și se declanșau foarteușor, întrucât erau generate de un circuit anormal al sistemului electric al inimii. Dacă un om sănătosînregistrează în jur de maxim 100 de bătăi pe minut înrepaus, fetița ajungea chiar și la 250.
“Pacienta avea crize de tahicardie extrem de rapide. Vorbim de 250 de bătăi pe minut. La o asemenea frecvență, tensiunea scade. Copilul devine palid, plânge, se vaită că nu îi este bine, uneori are stări de leșin sau sincopă. Părințiiștiau deja de simptomatologia copilului. Se duceau cu ea la medic. Îi făceau câteva injecții, o reechilibrau, și pestecâtva timp o luau de la capăt. Este ca o picăturăchinezească această boală. Nu știi când te lovește, dar cu siguranță va reveni, pentru că, indiferent de medicația pe care o primește copilul, tahicardiile se repetă”, spune dr. Gabriel Ivănică – medic primar cardiolog – specialist electrofiziologie cardiacă.
Intervenția, făcută într-una dintre sălile de operații ale unității sanitare, a durat mai bine de o oră. Cordul fetiței a fost supus acestei intervenției care constă în aplicarea uneienergii de radiofrecvență cu ajutorul unui catter foartesubțire. Uneori se face o aplicație de radiofrecvență, uneorimai multe, fiecare având o durată între 10 și 15 secunde siavând ca rezultat distrugerea circuitului electric anormal al inimii. Această operație a dus la reglarea ritmului cardiac al fetiței. Intervenția s-a făcut în prezența unui medic de terapie intensivă.
“Ablația la copii este o provocare pentruelectrofiziologi. Nu sunt mulți cei care abordează aceastălatură, această nișă de ablație. Pentru că, copilul nu este un adult în miniatură și din această cauza el răspunde la alțitermeni terapeutici. De exemplu, dacă la un copil, un sugar, pierzi 20 de ml. de sânge, poate să intre în șochemoragic. La un adult, la un copil mare, nu se simte. Încazul copiilor, toate structurile sunt subțiri, pereții venelorși arterelor sunt subțiri. Apoi valvele, cordajele sunt subțiri. Zonele în care facem noi ablația sunt uneori învecinătatea unor structuri foarte importante ale inimii, care pot fi afectate, cum ar fi nodul atrioventricular. Dacă se face ablaţie prea aproape de acesta, riscăm să înlocuim o boală cu o altă boală. Și, atunci, pacientul trebuie implantatcu un stimulator cardiac. Va imaginați cât de multă atențieși îndemânare trebuie să aibă medicul, astfel încâtcicatricea care rămâne pe inima, după ablație, să nu depășească 1-2 mm adâncime și 1-2 mm lățime. Și totul se face în timp ce inima pacientului funcționează, bate continuu, nu este oprită”, spune dr. Gabriel Ivănică – medic primar cardiolog– specialist electrofiziologiecardiacă.
În cazul în care intervenția nu ar fi avut loc, în timp, aritmia s-ar fi putut complica, putând fi responsabilă chiarde moarte subită de origine ritmică.
Medicul Gabriel Ivănică, fondatorul Spitalului de Cardiologie RoCordis Timișoara, este considerat pionierulelectrofiziologiei cardiace moderne în România. De-a lungul carierei, a realizat peste 10.000 de ablații, dintrecare în peste 2000 de cazuri pacienți au fost copii.