Actualitate
O barcă cu 12 persoane s-a răsturnat în Periam Port. Un copil a murit, iar alte persoane sunt de negăsit

Un copil de trei ani a murit, iar alte patru persoane sunt de negăsit, după ce o barcă cu 12 persoane s-a răsturnat duminică seara, în zona localității Periam Port din județul Timiș.
În barcă se aflau 12 persoane, atât adulți, cât și copii, 8 dintre aceștia au ieșit la mal, iar alte 4 sunt de negăsit. Din apă au fost scoși trei copii, unul dintre ei având nevoie de resuscitarea medicilor. În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate, din păcate acesta a decedat.
Pompierii au reluat căutările și în această dimineață pentru găsirea celorlalte patru persoane dispărute în Mureș, doi copii și doi adulți.
La data de 30 aprilie a.c., în jurul orei 20.10, polițiștii Secției 12 Poliție Rurală Periam au fost sesizați cu privire la faptul că, în zona localității Periam Port, din județul Timiș, s-ar fi răsturnat o barcă în care se aflau mai multe persoane. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, pe malul râului Mureș, care aparține de județul Timiș, fiind scoase la mal o femeie de 28 de ani și un copil, de 3 ani. Din nefericire, a fost declarat decesul minorului. De asemenea, 3 adulți și 3 copii au fost scoși pe malul râului Mureș, care aparține de județul Arad. Alți 2 adulți și 2 copii sunt de negăsit. Misiune în dinamică, alături de celelalte structuri MAI, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
O simplă plimbare cu barca într-o seară de duminică, o sursă de relaxare pentru mulți s-a sfârșit cu o tragedie. Pe Mureș erau curenții puternici, iar orele la care a plecat barca pe apă erau deja destul de înaintate.
Incepand cu ora 01:00 echipajele de scafandri s-au retras la bază. 3 echipe de căutare-salvare din cadrul ISU TIMIȘ vor continua misiunea la suprafață pe tot parcursul nopții. Până în acest moment, cele 4 persoane dispărute (2 copii și 2 adulți) nu au fost găsite. Căutările vor fi reluate dimineață, a transmis ISU Timiș.
foto: ISU Banat
Actualitate
Cornelia Micicoi, este noul prefect de Timiș: „Este o onoare, dar și o responsabilitate majoră”

Cornelia Micicoi a depus, vineri, jurământul pentru funcția de prefect al județului Timiș. Consilierul județean Cornelia Micicoi a fost propunerea USR pentru această poziție.
„Am depus astăzi jurământul pentru funcția de prefect al județului Timiș. Este o onoare, dar și o responsabilitate majoră. Cunosc acest județ, în slujba căruia m-am aflat, în calitate de consilier județean. Am fost în mijlocul comunităților locale și voi continua să fiu aproape de oameni și în mandatul de prefect. Am considerat mereu că soluțiile trebuie găsite împreună cu cei cărora li se adresează. Dialogul constant cu administrațiile locale, cu reprezentanții serviciilor deconcentrate, cu timișenii din toate localitățile va fi temelia pe care construim împreună dezvoltarea acestui județ. E o perioadă dificilă, dar noi, bănățenii, știm să trecem cu fruntea sus prin încercările vremurilor. Cred că a venit timpul să punem politica în serviciul binelui public și nu invers. Vom reuși, așa cum a fost mereu la noi: cu respect, bună-credință și colaborare”, a afirmat Cornelia Micicoi.
Acesta îi ia locul lui Mihai Ritivoiu în funcția de prefect de Timiș. Ritivoiu a ocupat această funcție de la începutul anului 2022.
Actualitate
Vladimir Putin a comentat direct alegerile anulate din România: „Interzicerea oponenţilor politici nu va funcţiona” | Reacție rapidă de la București: „Este ultimul om care poate să dea lecții”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a făcut un scurt comentariu despre România în timpul discursului despre politica externă a Rusiei pe care l-a susținut joi seara. Interzicerea oponenților politici și transformarea procedurilor electorale democratice într-o farsă nu vor funcționa, a spus Putin.
Autoritățile din unele țări încearcă să „interzică” oponenții politici care inspiră o mai mare încredere în rândul cetățenilor, dar nu funcționează, a spus președintele rus Vladimir Putin în cadrul sesiunii plenare a Clubului Valdai, potrivit agenției ruse TASS.
„Unele țări încearcă să-și interzică oponenții politici, care deja câștigă mai multă legitimitate și încredere din partea alegătorilor. Știm, am trecut prin asta. Dar nu funcționează. Interdicțiile nu funcționează”, a mai spus Putin.
El susține că cercetările sociologice din țările europene arată o respingere tot mai mare a elitelor politice din acele state. El s-a referit la România în timpul discursului său.
„Etablishmentul nu este dispus să renunțe la putere, înșelându-și în mod deschis propriii cetățeni, escaladând situația pe plan extern și recurgând la orice fel de trucuri în propriile țări – din ce în ce mai mult la limita legii, dacă nu chiar dincolo de aceasta. Însă transformarea la nesfârșit a procedurilor electorale democratice într-o farsă și manipularea voinței poporului, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, în România, nu va funcționa”, a subliniat liderul rus.
Referitor la acest context, președintele Nicușor Dan, aflat la Reuniunea Comunității Europene desfășurate la Copenhaga, a anunțat joi că va prezenta materialul realizat de Procurorul General al României, Alexandru Florența, privind dezinformarea rusă în cadrul alegerilor prezidențiale din decembrie 2024.
Declarațiile de la Sochi vin în contrast cu situația internă de pe scena politică rusă, acolo unde opozanții Kremlinului au fost, de ani întregi, aduși la tăcere. Cel mai cunoscut exemplu este chiar asasinarea lui Alexei Navalnîi, care ar fi trebuit să candideze la alegeri împotriva lui Putin, dar care a fost răpit, dus în Siberia, condamnat la închisoare și, în cele din urmă a fost găsit mort în celula sa.
Reacție rapidă de la București
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a reacționat joi seară, la Digi24, după ce președintele rus Vladimir Putin a comentat anularea alegerilor din România și a acuzat autoritățile române că „transformă procedurile democratice într-o farsă”.
farsă”.
„Este ultimul om de pe planetă care ar putea să dea cuiva lecții despre democrație și alegeri libere. Alegerile prin care își asigură mandatul de fiecare dată sunt o farsă, o butaforie. Putin este cel care își bagă adversarii politici în închisoare și îi omoară în condiții ciudate și suspecte de fiecare dată. Putin este cel care își aruncă comandații militari pe geam sau foarte apropiați.
Știți că există și un banc: în Rusia nu te trage curentul, te împinge. Asta se întâmplă frecvent. Este ultimul om care poate să dea lecții”, a spus Moșteanu la Digi24.
Actualitate
Inspectoratul Școlar Județean Timiș își ia rămas bun de la colega lor, inspector Daniela Otu

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Timiș a anunțat, printr-un mesaj public, programul funeraliilor dedicate inspectoarei Daniela Otu, plecată mult prea devreme dintre noi.
Reprezentanții instituției au transmis mulțumiri tuturor celor care au fost alături de familia și colegii îndurerați, subliniind impactul pe care Daniela Otu l-a avut asupra educației timișene și a comunității școlare. „A simțit iubirea și grija noastră, a tuturor, iar asta a contat enorm pentru ea”, au scris aceștia.
Programul funeraliilor
Trupul neînsuflețit al inspectoarei va fi depus sâmbătă la Casa funerară Calea Șagului (str. 16 Decembrie 1989, nr. 75), pentru un ultim omagiu.
Slujba de înmormântare va avea loc duminică, începând cu ora 14:00, la Cimitirul Rusu Șirianu.
Din respect pentru dorințele familiei și având în vedere problemele de sănătate și vârsta înaintată a părinților, IȘJ Timiș a făcut apel ca, în loc de coroane sau buchete de flori, cei care doresc să își arate solidaritatea să facă o contribuție benevolă. Fondurile strânse vor fi folosite pentru realizarea unui mormânt îngrijit, care să devină loc de reculegere pentru toți cei care au cunoscut-o și au apreciat-o.
Un omagiu adus unui cadru dedicat educației
Daniela Otu a fost descrisă de colegii săi drept un profesionist dedicat și un om cu suflet mare, care și-a pus întreaga energie în sprijinul învățământului din județ. „Ne vom ocupa noi, colegii ei, ca din aceste fonduri să realizăm un mormânt demn și îngrijit, un loc de reculegere la care să putem veni, când vom putea, toți cei care am cunoscut-o, am apreciat-o și am iubit-o”, au mai transmis reprezentanții IȘJ Timiș.
Mesajul se încheie cu un gând de recunoștință și durere: „Dumnezeu să o odihnească în pace! Cu recunoștință, echipa IȘJ Timiș.”
-
Actualitate8 ore ago
Cornelia Micicoi, este noul prefect de Timiș: „Este o onoare, dar și o responsabilitate majoră”
-
Actualitate12 ore ago
Vladimir Putin a comentat direct alegerile anulate din România: „Interzicerea oponenţilor politici nu va funcţiona” | Reacție rapidă de la București: „Este ultimul om care poate să dea lecții”