Actualitate
Mai sunt două zile de înscrieri la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă

4 noiembrie este ultima zi de înscriere pentru ocuparea unuia dintre cele 300 de locuri scoase la concurs de Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă – Boldești.
Primul pas: depune cererea de înscriere exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a unității de recrutare (inspectoratele pentru situații de urgență județene/București-Ilfov) unde ai domiciliul sau reședința.
Calendarul de admitere e următorul:
- 04 𝒏𝒐𝒊𝒆𝒎𝒃𝒓𝒊𝒆 — 𝒅𝒂𝒕𝒂 𝒍𝒊𝒎𝒊𝒕𝒂̆ 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒅𝒆𝒑𝒖𝒏𝒆𝒓𝒆𝒂 𝒄𝒆𝒓𝒆𝒓𝒊𝒍𝒐𝒓 𝒅𝒆 𝒊̂𝒏𝒔𝒄𝒓𝒊𝒆𝒓𝒆 (𝒐𝒏𝒍𝒊𝒏𝒆);
- 11 noiembrie — data până la care va avea loc evaluarea psihologică;
- 17 noiembrie — termenul pentru depunerea documentelor necesare constituirii dosarului de recrutare;
- 23-29 noiembrie — evaluarea performanțelor fizice;
- 10 decembrie — susținerea probei de evaluare a cunoștințelor;
- 15 decembrie – 20 ianuarie — examinarea medicală;
𝗔𝘁𝗲𝗻𝘁̦𝗶𝗲! 𝘗𝘰𝘵 𝘱𝘢𝘳𝘵𝘪𝘤𝘪𝘱𝘢 𝘥𝘰𝘢𝘳 𝘤𝘢𝘯𝘥𝘪𝘥𝘢𝘵̦𝘪𝘪 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘴𝘦 𝘪̂𝘯𝘤𝘢𝘥𝘳𝘦𝘢𝘻𝘢̆ 𝘪̂𝘯 𝘯𝘶𝘮𝘢̆𝘳𝘶𝘭 𝘭𝘰𝘤𝘶𝘳𝘪𝘭𝘰𝘳 𝘴𝘤𝘰𝘢𝘴𝘦 𝘭𝘢 𝘤𝘰𝘯𝘤𝘶𝘳𝘴, 𝘪̂𝘯 𝘰𝘳𝘥𝘪𝘯𝘦𝘢 𝘥𝘦𝘴𝘤𝘳𝘦𝘴𝘤𝘢̆𝘵𝘰𝘢𝘳𝘦 𝘢 𝘯𝘰𝘵𝘦𝘭𝘰𝘳 𝘧𝘪𝘯𝘢𝘭𝘦.
Pentru mai multe detalii accesează link-ul: https://www.isutimis.ro/images/cariera/2022/Octombrie/21.10/Anunt-concurs-admitere–Scoala-de-Pompieri-si-Protectie-Civila-Pavel-Zaganescu-Boldesti–sesiunea-oct–dec-2022.pdf sau contactează Serviciul Resurse Umane la numărul de telefon: 0770 849 705.
Actualitate
Acțiune comună a forțelor de ordine în Dumbrăvița: 70 de persoane legitimate și 9 sancțiuni aplicate

Miercuri, 8 octombrie 2025, polițiștii români, poliția locală din Dumbrăvița și jandarmii au desfășurat o operațiune comună pentru verificarea respectării regulilor de circulație. Scopul acțiunii a fost identificarea și sancționarea conducătorilor de vehicule care încalcă legislația rutieră, inclusiv șoferii de autovehicule, bicicliști și utilizatorii de trotinete electrice.
Forțe implicate: 15 polițiști și jandarmi.
Puncte de control: 5 filtre rutiere instalate în zonele cu trafic intens.
Persoane verificate: 70 de persoane legitimate, dintre care 3 migranți.
Vehicule controlate: 50 de autovehicule.
Rezultate:
Teste de alcoolemie: 10 șoferi testați.
Sancțiuni: 9 amenzi contravenționale aplicate.
Certificate reținute: 3 certificate de înmatriculare confiscate.
Acțiunile de acest gen contribuie la creșterea siguranței rutiere și la prevenirea accidentelor. Autoritățile continuă să monitorizeze respectarea legilor în trafic pentru a asigura protecția tuturor participanților.
Actualitate
Israel și Hamas au convenit asupra „primei faze” a planului de pace pentru Gaza. Toți ostaticii vor fi eliberați

Președintele american Donald Trump afirmă că Israelul și Hamas au convenit asupra primei faze a unui acord de pace care va permite eliberarea rapidă a tuturor ostaticilor. Joi dimineața, armata israeliană a anunțat că începe pregătirile pentru implementarea acordului privind Fâşia Gaza.
Acordul privind prima fază a planului propus de președintele american Donald Trump pentru Fâșia Gaza urmează să fie semnat joi, la ora 12:00, au declarat pentru Reuters surse apropiate discuțiilor.
Potrivit aceleiași surse, încetarea focului va intra în vigoare imediat după semnarea documentului, marcând începutul unui nou proces de stabilizare în regiune, după luni de confruntări și negocieri intense.
Armata israeliană a anunţat că a început pregătirile operaţionale pentru punerea în aplicare a acordului referitor la Fâşia Gaza, în urma instrucţiunilor primite de la conducerea politică şi a unei noi evaluări a situaţiei din teren.
„În urma instrucţiunilor conducerii politice şi a evaluării situaţiei, armata a început pregătirile operaţionale pentru aplicarea acordului”, se arată în mesaj.
Potrivit armatei, procesul include stabilirea unor protocoale de luptă şi ajustarea liniilor de desfăşurare, care urmează să fie modificate „în curând”.
Antonio Guterres a salutat acordul Israel-Hamas, îndemnând toate părțile să „respecte pe deplin termenii acordului”, potrivit The Guardian.
Secretarul general al Națiunilor Unite a declarat că ONU va sprijini implementarea deplină a acordului și este pregătită să intensifice furnizarea de ajutor umanitar în Gaza, care se află până acum la granița dintre Iordania și Egipt.
Știrea inițială:
„Sunt foarte mândru să anunț că Israelul și Hamas au semnat prima fază a planului nostru de pace”, a scris Trump pe Truth Social.
„Aceasta înseamnă că TOȚI ostaticii vor fi eliberați foarte curând, iar Israelul își va retrage trupele până la o linie convenită, ca prim pas către o pace puternică, durabilă și veșnică. Toate părțile vor fi tratate în mod echitabil! Este o zi MARE pentru lumea arabă și musulmană, pentru Israel, pentru toate națiunile învecinate și pentru Statele Unite ale Americii, și le mulțumim mediatorilor din Qatar, Egipt și Turcia, care au colaborat cu noi pentru a face posibil acest eveniment istoric și fără precedent. BINECUVÂNTAȚI SĂ FIE PĂCIFICATORII!”, a adăugat acesta.
Un oficial qatarez a declarat că un acord a fost încheiat în această seară „cu privire la toate prevederile și mecanismele de punere în aplicare ale primei faze a planului de încetare a focului din Gaza”.
Acesta „va duce la încetarea războiului, eliberarea ostaticilor israelieni și a prizonierilor palestinieni, precum și la intrarea ajutoarelor. Detaliile vor fi anunțate ulterior”, a postat pe rețelele de socializare dr. Majed Al Ansari, consilierul prim-ministrului.
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că Israelul va repatria toți ostaticii din Gaza la scurt timp după ce președintele american Donald Trump a anunțat că Israelul și Hamas au semnat prima fază a unui plan de pace.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu, îi vom repatria pe toți”, a spus Netanyahu.
Ostaticii israelieni vor fi eliberați sâmbătă sau duminică, a declarat pentru CNN o sursă israeliană.
Hamas a solicitat lui Donald Trump și statelor garante să se asigure că Israelul respectă acordul de încetare a focului în Gaza, potrivit unor rapoarte care citează o declarație a grupării militante palestiniene.
Acordul ar putea pune capăt unui război ce se întinde de peste doi ani între Israel și gruparea teroristă palestiniană Hamas. Război ce a dus la zeci de mii de victime.
Actualitate
Investiție masivă în DJ 691: Drumul din Timiș va fi reabilitat și protejat de traficul greu

Investim 100 de milioane de lei în infrastructura rutieră din județul Timiș!
Am semnat contractul pentru reabilitarea unuia dintre cele mai aglomerate drumuri din Timiș, DJ 691. Vorbim de șoseaua ce leagă descărcarea de la autostrada A1, de lângă Giarmata, cu Lipova. Drumul trece prin Pișchia, Fibiș, Mașloc, până la limita cu județul Arad.
Este un proiect amplu care prevede, pe lângă reabilitarea propriu-zisă a carosabilului, amenajarea tuturor intersecțiilor, a unui sens giratoriu, a acceselor la proprietăți, a două stații de autobuz, două platforme pentru cântarele mobile, a iluminatului stradal, a sistemelor de colectare a apelor și multe altele.
Am amintit despre cele două platforme pentru cântare mobile pentru că acest drum este distrus de traficul greu, de fapt de camioanele care circulă ilegal cu supra-tonaj. Îmi doresc ca aceste cântare să fie folosite de reprezentanții ISCTR și de poliția rutieră pentru a-i depista pe cei care își bat joc de drumurile noastre, depășind tonajul legal. Voi solicita periodic instituțiilor statului să prezinte rapoarte care să arate câți șoferi au fost sancționați pentru ca au încălcat legea.
De la ordinul de începere a lucrărilor, constructorul are la dispoziție 18 luni pentru finalizarea acestui proiect care este finanțat din fonduri europene prin ADR Vest.
Facem totul pentru Timiș!
Transmite Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis.
-
Actualitateo zi ago
Contractul cu RETIM reziliat: Bomba ecologică de la Ghizela va fi închisă după încălcări grave
-
Actualitate2 zile ago
90 de milioane de euro pentru modernizarea DJ 684: Legătura vitală între Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara, viitoare atracție turistică
-
Actualitate13 ore ago
Investiție masivă în DJ 691: Drumul din Timiș va fi reabilitat și protejat de traficul greu
-
Actualitate2 zile ago
Cooperare europeană în domeniul construcțiilor: ITM Timiș și parteneri italieni în acțiune de control
-
Actualitate7 ore ago
Acțiune comună a forțelor de ordine în Dumbrăvița: 70 de persoane legitimate și 9 sancțiuni aplicate
-
Actualitate3 zile ago
Accident în lanț, luni, la primele ore ale zilei, într-o intersecție din Timișoara.
-
Actualitate3 zile ago
Inspecția Muncii a sancționat nereguli majore în sectorul zilierilor: Amenzi de peste 1 milion de lei și 660 de măsuri corective
-
Actualitate12 ore ago
Israel și Hamas au convenit asupra „primei faze” a planului de pace pentru Gaza. Toți ostaticii vor fi eliberați