Actualitate

ISU Timiş invită toți piticii alături de pompieri de „Ziua Internațională a Copilului”

Published

on

Pompierii militari așteaptă să-i întâlnească pe copii, alături de însoțitorii lor, pentru a lua parte la activitățile organizate cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.

Potrivit ISU Timiș, piticii vor avea ocazia să asiste la prezentarea autospecialelor de intervenție, precum și la demonstrațiile cu echipamentele din dotare, să devină pompieri salvatori pentru câteva momente şi să se fotografieze cu „super-eroii” lor.

Programul este următorul:

  • 01 iunie 2022 – în intervalul orar 10:00-14:00, în Parcul Copiilor din Timişoara, dar şi la Muzeul Satului Bănăţean, va exista cu un punct de informare preventivă unde vor fi prezentate teme de bază privind acordarea primului ajutor medical, dar şi cu echipamente și autospeciale de intervenţie;
  • 01 iunie 2022 – în intervalul orar 10:00-18:00, în Parcul „George Enescu” din Lugoj;
  • 01 iunie 2022 – în intervalul orar 10:00-14:00, în Parcul Dendrologic din Buziaş;
  • 01 iunie 2022 – în intervalul orar 10:00-14:00, în faţa Primăriei din Sânnicolau Mare;
  • 01 iunie 2022 – în intervalul orar 10:00-14:00, în „Parcul Anton Kratzer” din Deta;
  • 01 iunie 2022 – în intervalul orar 10:00-14:00, la Baza de Agrement – Ştrand din Făget;
  • 01 iunie 2022 – în intervalul orar 10:00-14:00 în Parcul central din comuna Dumbrăviţa;
  • 05 iunie 2022 – în intervalul orar 10:00-16:00, în Parcul Copiilor din Timişoara.

Trending

Exit mobile version