Actualitate
Incendiu într-o locuință din Timișoara. O persoană a decedat
Un incendiu a izbucnit marți într-o locuință aflată pe strada Crișan din Timișoara.
La fața locului s-au deplasat de urgență 2 autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și un efectiv de 10 pompieri din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Timișoara. De asemenea, la fața locului a fost dislocată și o ambulanță SAJ.
La sosirea echipajelor la locul intervenției au constatat că incendiul se manifesta în interiorul locuinței, într-o încăpere, pe o suprafață de aproximativ 18 mp. Din nefericire, în urma cercetărilor efectuate în încăperea incendiată a fost găsită o persoană decedată”, informează ISU Timiș.
În acest moment, incendiul este lichidat.
De asemenea, echipaje din cadrul IPJ Timiș si IML Timișoara efectuează cercetări pentru stabilirea detaliilor cauzei decesului victimei.