Actualitate

Femeie agresată sexual pe malul râului Bega, în Timișoara

Published

on

O tânără a sunat la poliție după ce a fost agresată sexual pe malul râului Bega. Acesta a ieșit la alergat sâmbătă seara, în jurul orei 19:00, când un bărbat s-a apropiat de ea și a atins-o  în zona intimă.

Țipetele fetei au fost auzite de către localnicii care erau prin zonă. Oamenii au sărit în ajutorul tinerei și l-au prins pe bărbatul vinovat.

Polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 28 de ani, cu privire la faptul că în momentul în care desfășura activități sportive pe malul râului Bega dinspre Parcul Rozelor înspre strada Jiul din municipiul Timișoara, un bărbat s-ar fi apropiat de aceasta și ar fi atins-o cu mâna în zona intimă, fără acordul acesteia.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului constatând faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificat la scurt timp un bărbat, în vârstă de 38 de ani, bănuit de comiterea faptei. Acesta a fost reținut la fața locului de doi cetățeni, au transmis reprezentanții IPJ Timiş.

Bărbatul este acum în arest pentru o perioadă de 30 de zile și acuzat de agresiune sexuală.

Trending

Exit mobile version