Actualitate

Acțiune a polițiștilor locali pentru depistarea colibelor improvizate și a oamenilor străzii

Published

on

Polițiștii locali au demarat o acțiune pentru depistarea colibelor improvizate și a oamenilor străzii. Au fost verificate cinci locații din Timișoara, în care se aflau șapte persoane.

Efective mărite de polițiști locali din cadrul Serviciilor Ordine Publică și Protecția Mediului au acționat astăzi în mai multe locații din Timișoara, unde existau date că sunt improvizate colibe în care se adăpostesc oameni ai străzii și că se adună cantități semnificative de deșeuri, transformând zonele respective în adevărate focare de infecții. S-a acționat în zonele Parcul Botanic – la rambleul de cale ferată, în spate la Shopping City din Calea Șagului, pe străzile Tudor Vladimirescu (Autogară), Luță Ioviță – lângă Parcul 3 August 1919, Calea Bogdăneștilor.

În cadrul acțiunii au fost depistate un număr de șapte persoane, care au fost predate pentru luarea în evidență și acordarea de sprijin Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara. De asemenea, a fost solicitat ajutorul echipelor de salubrizare din cadrul Retim pentru a igieniza zonele respective și a demola colibele, urmând ca astfel de acțiuni să se desfășoare periodic pentru a descuraja ridicarea altor noi adăposturi improvizate.

Trending

Exit mobile version