Connect with us

Actualitate

Parcare cu plata automată a tichetului, pentru fluidizarea traficului

Published

on

Parcarea CJ Timiș, din centrul orașului, administrată de către Direcţia de Prestări Servicii Timiş, a fost dotată cu un echipament de facilitare a plății automate a tichetului de parcare, atât cu cardul, cât și în numerar.

Totodată, în cadrul proiectului de dotare, a fost modernizat softul de funcționare al întregului sistem parking și au fost efectuate lucrări de înlocuire și întreținere a terminalurilor de eliberare – scanare tichete din cadrul parcării.

Scopul acestor lucrări vine în sprijinul unei mai bune organizări în interiorul parcării, iar începând de joi, plata la fosta casierie din parcare a fost înlocuită cu plata la aparatul automat de taxare, scurtând astfel timpul de așteptare al beneficiarilor.

„Noul sistem va asigura fluidizarea traficului atât la intrare, cât și la ieșirea din parcare, eliminând practic factorul uman implicat în procesul de taxare a tichetelor de parcare”, spune Alexandru Proteasa, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.

Automatul de plată este instalat în proximitatea ieșirii, astfel încât conducătorii auto să nu aibă de traversat o distanță mare până la acesta. Planul tarifar în cadrul Parcării cu plată de pe terenul fostului Centru Militar Zonal este de 7 lei/oră.

Actualitate

Lucrări de reparații și întreținere pe drumurile naționale din vestul țării – Recomandări pentru conducători auto

Published

on

𝗟𝘂𝗰𝗿𝗮̆𝗿𝗶 𝘀𝗮̆𝗽𝘁𝗮̆𝗺𝗮̂𝗻𝗮 𝗮𝗰𝗲𝗮𝘀𝘁𝗮 𝗽𝗲 𝗱𝗿𝘂𝗺𝘂𝗿𝗶 𝗻𝗮𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝘇𝗼𝗻𝗮 𝗱𝗲 𝘃𝗲𝘀𝘁:

➡️ DN 68A Coșevița – Margina – refacere marcaj rutier;
➡️ DN 69A – sensul A1 – DN 69, coborârea spre Orțișoara – înlocuire parapet metalic avariat (foto);
➡️ VTM Sud – înlocuire parapete metalice avariate;
➡️ DN 59A Săcălaz – reparații la trecerea la nivel cu calea ferată (lucrare a CFR Infrastructură Timișoara);
➡️ Varianta de Ocolire Lugoj – reparații carosabil;
➡️ DN 68 Caransebeș – Băuțar – reparații carosabil;
➡️ DN 7 Simeria – lucrări de întreținere curentă la un pod;
➡️ DN 7 Orăștie – Deva – reparații carosabil;
➡️ DN 66 Hațeg – Simeria – reparații carosabil;
➡️ DN 79A Ineu – Chereluș – completări acostament.

⚠️ În aceste zone, traficul se poate desfășura îngreunat. Conducătorii auto sunt rugați să circule cu prudență, să respecte semnalizarea rutieră și indicațiile personalului din teren.

Sursa DRDP Timișoara

Continue Reading

Actualitate

Asocierea Drumuri și Poduri Banat SRL și partenerii câștigă contractul de consolidare a ocolirii Caransebeșului

Published

on

DRDP Timișoara a desemnat Asocierea Drumuri și Poduri Banat SRL, Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi SRL și Evo Line Creation SRL drept câștigătoare a contractului pentru „Consolidarea Variantei de Ocolire Caransebeș (km 0+310 – 12+073)” , în valoare de 42.777.002,63 lei (fără TVA) . Lucrările vor include refacerea sistemului rutier, modernizarea drenajului apelor pluviale, reamenajarea intersecțiilor și actualizarea semnalizării. Contractul va fi semnat după expirarea termenului de 10 zile pentru contestații.

Continue Reading

Actualitate

Lectia de la Babes- Adictia de tutun 

Published

on

Este o forma de captivitate specifica lumii in care traim. Se instaleaza lent, tacut, pana cand nu mai este vorba despre alegere, ci despre nevoie. 

Vorbim despre adictie, cea mai simpla, dar, in acelasi timp, cea mai complexa forma de pierdere a controlului. Mecanismul este acelasi de fiecare data: creierul cauta placerea, o asociaza cu un stimul si o cere din nou. Urmeaza apoi dependenta, adictia. Iar in fata adictiei nu exista varsta, statut social sau nivel de educatie. 

Din acest punct de vedere suntem cu totii egali, pentru ca exista doar pierderea libertatii. 

De cele mai multe ori adictia incepe in adolescenta, cu : „….o singura data”. 

Un raport realizat de Agentia Uniunii Europene privind Drogurile  arata ca Romania ocupa locul 4 in Europa la consumul de tutun in randul adolescentilor.

 

Potrivit OMS Europa, rata utilizarii produselor din tutun de catre adolescenti cu varsta intre 13 si 15 ani a fost estimata la 11,5% pentru baieti si 10,1% pentru fete in anul 2022. In tarile Uniunii Europene aproape 30 la suta dintre tinerii cu varsta intre 15 si 24 de ani au declarat ca fumeaza.

Efectele asupra sanatatii sunt clare. Nicotina afecteaza memoria si atentia, creste riscul de anxietate si depresie, iar vaparea zilnica duce la leziuni pulmonare („vape lung”) si tuse cronica. In plus, la fete, fumatul reduce fertilitatea.

Adolescentii care vapeaza regulat au semne timpurii de afectare vasculara, adica inima si vasele lor de sange se comporta deja ca ale unui fumator adult.

Adictia de tutun distruge lent.

🔴Stiati ca…

➡ Nicotina, alcoolul si drogurile elibereaza de 5 pana la 10 ori mai multa dopamina decat activitatile normale, precum rasul, sportul sau mancarea?

➡ Creierul adolescentului nu este complet dezvoltat? Partea care controleaza deciziile si impulsurile se maturizeaza abia pe la 25 de ani. Asa se explica de ce adolescentii pot intelege ca „nu e bine”, dar totusi aleg sa incerce.

➡ O singura capsula de vape poate contine nicotina cat un pachet intreg de tigari?

➡ Multe lichide de vape au in compozitie metale grele, formaldehida si acetona, aceleasi substante din solutiile de curatare?

prof. univ. dr.  Cristian Oancea- medic primar pneumolog

Victor Babeş University of Medicine and Pharmacy, Timişoara

Continue Reading

Trending